text Poezii crestine

Hainele de sărbătoare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

Hainele de sărbătoare, să-mbracăm ne cere-acum,
Cel din slăvile divine, căci e capătul de drum.

Să fim gata de plecare, să fim gat-a ne-nălța,
Căci atunci când El revine, vreme nu vom mai avea.

Să fim doar în pregătire, pentru cerul pregătit,
Este locul care Domnul, chinuind l-a dăruit.

Sa fim gata-n orice vreme, strigă cerul ne-ncetat,
Chiar de-i greu azi timpul care, e de noi întâmpinat.

Jertfele mereu aduse, doar de un miros plăcut,
Azi să fie pentru-Acela, ce-i sfârșit și început.

Prin purtare, prin vorbire, doar cu El să semănăm,
L-acea masă pregătită, sus în ceruri ca să stăm.

Să n-avem noi nici-o pată, când pe nor va reveni,
Vrea Mireasă doar curată, ca s-o poată doar iubi.

Își dorește curățire, azi să căutăm mereu,
Ca să ne ridice-acasă, preaiubitul Dumnezeu.

Deci să fim cu toții gata, pentru marea sărbătoare,
Care va fi numai una, alta nicicând nu apare.

Este ea atât de-aproape, să ne pregătim îndat,
Ca să devenim mireasa, singurului Împărat.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>