Gura inimii nu tace

Gura inimii nu poate, astăzi ea ca să mai tacă,
Căci a cunoscut iubirea, Celuia ce-i este Tată,
Ea întruna Lui îi cântă, și mereu spre El privește,
Cântă-n zi, cântă în noapte, nicicând ea nu obosește.

Îi aduce Lui întruna, laude și osanale,
Chear și-atunci când e cuprinsă, de-o adâncă frământare,
Căci strigarea ei spre ceruri, e mereu ea ascultată,
Și din ceruri cu putere, și iubire e-mbrăcată.

Astăzi inima îmi bate, într-un foc ce este-aprins,
Este dragostea divina, și nu poate fi el stins,
Nici de val, nici de furtună, sau vre-o mână omenească,
Căci el e păzit întruna, de-o putere ce-i cerească.

Lui mereu ea îi zâmbește, chear de este-ndurerată,
Căci în cea mai grea durere, El din cer coboară-n dată,
Și o dulce mângâiere, lasă El inimii mele,
Când ea simte-acea durere, în acele clipe grele.

Pentru Tine bate-ntruna, ooo... cât este de plăcut,
Când ea simte bucurie, când în viață e trecut,
Drumul ei prin valea morții, sau prin văi întunecate,
Ea tot arde de iubire, tot doar pentru Tine bate.

Gura inimii nu poate, astăzi ea ca să mai tacă,
Căci de Tine este plină, nu-i goală ca altă dată,
Chear de nimeni n-o aude, Tu auzi cum îți șoptește,
A mea inimă când Ție-ți spune cât ea te iubește.