Grabeste-Te,e drumul lung...

Grabeste-Te,e drumul lung,eu sunt
Menit sa stau departe de ceruri,pe pamant.
Si ca s-ajung in ceruri,cat mai curand eu vreau,
Si pana una,alta,cu ruga ma mai iau.

Da-mi linistea si pacea,Isus,de drag Iti sunt,
Si schimba grabnic totul,cu ajutoru-Ti sfant.
Si,iarta-mi Te rog scrisul,iubit Mantuitor,
Si multele-mi cuvinte,in simplitatea lor.

Caci nu le-am scris in pacea gradinilor,si nici
Comod intr-un fotoliu,ci aruncat aici,
Unde necazuri mute,trait-am zi de zi,
Mai mult decat oricine isi poate-nchipui.

De multele-mi necazuri,vreun om m-ar intreba,
Raspund pe loc : nu-i nimeni in stare-a numara.
Caci guri nenumarate,dac-as avea,nu pot
Din viata-mi zbuciumata,sa-mi spun amarul tot.

Necazurile-mi multe,faceau sa cred ca pier,
Ca pulberea de multe,ca stelele pe cer.
Dar mi-am venit in fire,din izbitura grea,
Si-apoi potop de lacrimi,ca ploaia,ma lovea.

Mi-am amintit de prieteni,cautatu-i-am apoi,
Dar,vai,caci din atatia,au mai ramas doar doi.
Va multumesc,prieteni,cand viata m-a batut
Mi-ati fost alaturi,zilnic, cand stam de groaza mut.

Si tu,ce doar in fruntea amicilor vei sta,
Tu,cel ce-a mea durere,parutu-ti-a si-a ta,
Desi nu-ti spun pe nume,prea bine-ai priceput,
Atata bine- ceasul restristei mi-ai facut.

Tu m-ai redat vietii,in ceasul blestemat,
Si-mi esti pe vesnicie,prieten insemnat.
Si Insusi Dumnezeu te lauda,iti spun,
Ca mi-ai ramas prieten,in greul vietii drum.

Caci El nu urgiseste,nicicand pe omul cel,
Ramas prieteniei,statornic si fidel.
Iar de-are pret virtutea,si traiul cel frumos,
Atunci nu-i om pe lume,ca tine,pretios.


("Scrisa prin anii 1990,in urma unor incercari f.grele").

Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.Proverbe 17:17