Gospodarul şi noi

În răsărit, în prag de dimineaţă,
Când se iveau agale primii zori,
Mergea încet, pe drumul către piaţă,
Un gospodar, să caute lucrători.

Era la primul ceas, era devreme,
Natura-n rouă, încă îmbrăcată,
Dar gospodarul a pornit să cheme,
Zilieri, căci via, se cerea lucrată.

N-a stat prea mult, îndată a găsit,
Oameni sărmani, dar buni, de omenie,
La plată, cu un leu s-au învoit,
Iar gospodarul, i-a trimis la vie.

Dar lucrătorii nu erau destui,
Căci via, era mare şi prosperă,
O muncă i se propunea oricui,
Acceptă şansa ce i se oferă.

Aşa s-a întâmplat, în vremea ce-a urmat,
La ceasul trei, la şase şi la nouă,
Vierul nostru oameni a chemat,
Spre a munci, căci nu e mult şi... plouă!

"Căci vă voi da, ce vă va fi cu dreptul",
A dat El clar, solemn, promisiune,
Atunci când va veni momentul,
Să terminaţi a voastră misiune.

La ceasul unsprezece, a venit din nou,
Pe cei găsiţi, la piaţă-i trimitea,
Iar glasul îi suna ca un ecou,
"Duceţi-vă şi voi în via mea".

Încet şi falnic, soarele-apunea,
Iar ziua chiar trecuse, era gata,
Pe lucrători, ispravnicul chema,
Cum poruncea stăpânul, să dea plata.

A început cu cei de la sfârşit,
Dar toţi, la fel primit-au răsplătirea,
Era ceva ce nu ar fi gândit,
Iar între ei, a început cârtirea.

"Ei n-au lucrat decât un ceas, atât,
Iar noi am suferit zăduful zilei",
Dar gospodarul era hotărât,
"Vrei tu, să-mi stabileşti hotarul milei?

Am fost cu tine drept, curat, cinstit,
Ţi-am dat ce se cuvine,
De ce cârteşti, dacă eu am voit,
Să-i fac şi lui, ca tine?"

Nu cei din urmă, ultimii vor fi,
Sau cei dintâi, vor rămânea aşa,
Stăpânul va plăti cum va dori,
Şi multe teorii s-or inversa.

***
Îţi mulţumim pentu c-am fost chemaţi,
Că de la piaţă, noi am fost culeşi,
Şi Te rugăm, acum, înlăcrimaţi,
Ajută-ne, să fim şi cei aleşi.

Să ştim să ne smerim lui Dumnezeu,
De privilegiul bun şi mare,
Că ne-a chemat, prin fiul Său,
La El,... să stăm în adunare.

Şi chiar de-am suporta tot greul,
Sau de-am fi primii în zapis,
Să fim mulţumitori cu "leul",
Pe care El, ni l-a promis.

Să nu cârtim, ci să ne fie,
Mândria noastră pe pământ,
Că stăm de mult la datorie,
Din primul ceas, până-n mormânt.

Pe cei din ceasul unsprezece,
Cu-mbrăţişări să îi primim,
Căci împreună vom petrece,
În sfântul Nou, Ierusalim.


AMIN