text Poezii crestine

Golgota, crucea, calvarul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Golgota, crucea, calvarul


Mă întreb adeseori
Cum va fi, când vei veni?
Temător, mă prin prind fiori
Gândul meu, bine îl știi.

Cum va fi a Ta sosire
Când de îngeri, însoțit
Vom vedea a Ta mărire
Căci toate, le-ai biruit

Golgota, crucea, calvarul
Peste toate ai trecut
Singur Doamne ne-ai dat darul
Vieții, așa cum ai vrut

Tu singur, Te-ai oferit
Să-l salvezi, pe omul Tău
Pentru el ai suferit,
Ai răbdat chinul cel greu

Ca să-l vezi la cer cu Tine
Și cu sfinți, i ce-au plecat
În pace, să fie bine,
Sus, în cerul minunat.

Doamne sfânt a Ta venire
Peste tot, se va vedea
Va fi teamă și uimire
Dar Tu-Ți faci lucrarea Ta

Îngerii Tăi vor veni
Pe cei drepți, ca să îi ia
Aici, tot se va sfârși
Ei, cu Tine vor pleca,

Acolo unde-ai promis,
Că vor fi ai Tă copii
În frumosul Paradis
Sus la cer, în veșnicii

Nădejdea mea este mare
Cred în tot ce mi-ai promis
Îți dau slavă și închinare
Împlinească-se ce ai zis!

Amin

Câmpia Turzii, 23 mai 2025

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

O Dată Spune Dumnezeu!
`O dată Spune Dumnezeu! `O dată Spune Dumnezeu.De două ori să-auzim noi.O dată El a glăsuit.Iar noi cu drag să fi-nplinit. .O dată tainic a vorbit.Și alte dăți mai deslușit.Dar că să știi ce-i de-mpli... Citeste mai mult >>
Mă întreb!
Doamne, merg eu oare bine?Căci văd că nu mai sunt jignit,Căci astăzi eu mă uit la mineȘi cei lumești nu m-au lovit.Doamne, mai spun eu oare Adevărul?Căci văd că nu mai deranjez,Încep eu să distrez pop... Citeste mai mult >>
Armonii
Armonii,Armonios minunile se-mbină,Minunile făcute, Doamne,de-a ta mână,Chimie, fizică și matematiciLe-ai dat ca instrumente,La tinerii simpatici! ! ... ,Iar limba cea românăTu, ne-ai ales-o TatăDomo... Citeste mai mult >>
Alb și negru...
Alb și negru...Înțelepciunea Ta, e necuprinsăȘi omul, îl iubești, cu-o dragoste aprinsă! ! ...Și totuși mai sunt unii, Doamne, Ce Te neagăCând făurit-ai toată lumea, asta-ntreagă...Cerurile, Tu, le-a... Citeste mai mult >>
La trezire!...
La trezire! ...La trezire, Te rugămDupă ce Îți mulțumim,Pentru ziua ce-o trăimÎn Tine ne fă să stăm!Ție, să ne închinămSă Te binecuvântăm,Numele să-Ți înălțămYahve Duhule etern,Și cumva-mpăcați cu Ti... Citeste mai mult >>
Un cod portocaliu dar și unul roșu
Un cod portocaliu dar și unul roșuUn cod portocaliuDe căldură solarăÎmpiedică omul,Să iasă afară! ...E vară în toată puterea,Doar că această vipieNu-i dă ființei umanemângâierea,Ci duce la o pustiire... Citeste mai mult >>
Acum e timpul
Acum e timpulAcum e timpul de pe urmăCu încercări și cu amarCând e atâta nepăsareȘi alergare în zadar,Căci mulți pe căile străineDe Domnul și de sfântul harSunt prea cuprinși de înșelareȘi fără al cr... Citeste mai mult >>
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)DOMNUL, ne-a chemat la viață,Și doar de bine, ne-nvațăCu bunătăți ne răsfață...Și nu cere, vre-o chitanță.Ele-s decontate-odatăLa timpul de judecată,... Citeste mai mult >>
Cu Smerenia,cum stai?
`Cu Smerenia, cum stai? `A fii Sfânt, nu poți oricum.Și nici să te abați din drum.A fi Sfânt trebuie smerenie.Și lepădare de sine. .Smerenia nu vrea-nălțare.Smerenia cere Ascultare.Un Sfânt nu se va n... Citeste mai mult >>
Cum e pocăința ta
Oare cum este pocăința ta,Și cum trăiești în fața Domnului acuma,Cum este pocăința ta,De când ai venit la Domnul cu viața ta.Ești înflăcărat ca la început,De când pe Domnul L-ai cunoscut?Mai este inim... Citeste mai mult >>