Glasul Lui răsună

Se-aude-atât de des cum strigă Domnul,
Răsună glasul Lui ne-ncetat,
Dar nu e auzit de lumea care,
Ea în păcate azi s-a scufundat.

Se-aude glasul Lui de dimineață,
Se-aude cum El strigă și în nopți,
Se-aude azi a Domnului chemare,
Căci lângă El în cer îi vrea pe toți.

Se-aude vocea blândă și duioasă,
La curățire, pocăință pentru cer,
Căci vine clipa despărțiri-ndată,
Dintre cei vii și cei ce astăzi pier.

La mântuire cheamă glasul ce se-aude,
Pentru acei ce azi încă nu știu,
Că viața lor pierdută-i, rătăcită,
Pe drumuri scufundate în pustiu.

Pentru acei orbiți de întuneric,
Pentru acei ce azi sunt împietriți,
Pentru acei ce-și duc povara vieții,
Acei ce-n suferințe-s chinuiți.

Răsună glasul fără încetare,
Pământul să se-ntoarcă azi din drum,
Din negura de ceață ce coboară,
Peste întreaga omenire chear acum.

Ne cheamă azi Mesia iar acasă,
Pe urma albă toți ca să pășim,
Doar cu privirea sus... spre cerul slavei,
Spre izbăvire-ntruna să privim.

Ne spune ca sfințirea să ne fie,
A noastră țintă pe acest pământ,
Să fim recunoscuți la poarta sfântă,
Acea ce se deschide în curând.

Se-aude-atât de des cum strigă Domnul,
Pământul azi de El este trezit,
Este chemat de Domnu-n veșnicie,
De-Acel ce lumea-ntreagă-a biruit.