text Poezii crestine

Glasul iubirii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: A. Urma
Glasul iubirii

Din nou intrat-am în hora rugăciunii,
Cu stăruinţa ca stelele în jurul lunii,
Poteci lăuntrice să lumineze-n mine,
Spre o trezire nouă cu pâlpâiri divine!

E simfonia inimii zi după zi nălţată,
Desăvârşindu-se la infint cântată,
Spre Cel ce locuieşte în patria cerească,
În Sfânta Triniate din lumea îngerească

Şi-L rog pe mai departe să-mi deschidă,
În a credinţei carte o pagină divină,
Din rândul îndoielii să-mi făcă cenuşă,
Că-n umbra de gânduri aflat-am o uşa!

Şi-n zi de Rusalii spre tronu-I ceresc,
Cu ramuri de tei înflorit cunună-mpletesc,
Cu rugă şi cântec, simbol al focului sfânt,
Pogorârea Cea Sfântă din nou amintind!

Peste milenii ce dulce-i cântarea iubirii,
Blajinile glasuri ce-I sunt slujitorii,
Se roagă în limba iubirii Tremii Prea Sfinte,
Izvoru-I să curgă-n duioasele temple!

Mereu să ţinem deschise la suflet fereastre,
Veşnicul dar al iubirii dat prin Testamente,
Ni Te descoperi lumină în Sfânta Treime,
Şi intri în cei ce suntem a Creaţiei culme!

Aşa cum există loc mai adânc ca mării adâncul,
Mai înalt decât cerul, mai vechi decât timpul,
E Sfânta Treime înainte de toate Prezent,
Loc sfânt fără spaţiu, început sau sfârşit!

Spre partea din mine ce moarte nu are,
Priveşte o clipă , arunc-o privire,
Te strig printre lacrimi ce curg pe obraz,
Greu Te-am găsit şi vreau să rămân treaz!

16.06.2008 - Sfânta Treime

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>