Glasul Domnului

Glasul Domnului

“Tară, ţară, ţară, ascultă glasul Domnului”
(Ieremia 22:29)
**********************************************
Cine a creat pământul? - glasul cel divin
Când la început grăise:”Să fie lumină!”
Lună, stele şi planete şi cerul senin
Omului i-a pregătit o mirifică grădină.

Galaxii fără de număr şi Calea Lactee
Şi întinderi infinite ce uimesc gândirea
Străluciri de sori imenşi, arcuite curcubee
Toate, toate dovedind arta şi iubirea.

Cine poate fi-mpotriva vocii Lui de tunet?
Universul se supune dându-i venerare
Iar ecoul ei străbate spaţiile ca un sunet
Omenirea îndemnând la onor şi adorare.

Iar splendorile naturii ne înmărmuresc
Delectează şi simţirea şi privirea captivată
Inălţimi înzăpezite şi copaci ce înverzesc
Toate cine le-a născut? Vocea unicului Tată.

Ea parcurge ani lumină doar intr-o clipire
Invingând şi nepătrunsul cu a lui unghere
Şi aduce un mesaj, un îndemn şi o sclipire
Invitând pe muritori la umilă-ngenuchere.

E duioasă şi e dulce şi-i convingătoare
Şi ne cheamă din tenebre să avem lumină
In restrişte este blândă şi mângăietore
Şi-i convinge de păcat pe acei cu vină.

I-a vorbit direct lui Moise pe semeţul munte
Când din rug se auzea divina-I prezenţă
Căci poporul Lui - sub jugul sclaviei crunte
Inrobit era cu trudă; chinuit în existenţă.

Când în peştera-noptată solitar era Ilie
Şi în culmea disperării îşi dorise moartea
Glasul hotărât l-a scos din starea pustie
Iar Ahab şi Izabela îşi primiră partea.

Vocea Domnului şi mustră fapta degradantă
Răzvrătirea şi trădarea şi duhul mândriei
Şi pe cei ce-s ahtiaţi după fast şi importanţă
Şi pe cei ce fost-au prinşi în gheara idolatriei.

Pe acei dedaţi minciunii, depravărilor carnale
Sfidători de cele sfinte, răi şi neînduplecaţi
Pe cei ce crează stări de robie şi de jale
Pe acei ce vreau cu faimă să fie încununaţi.

Dojenitu-l-a pe Iona sub umbrarul din cetate
Mâniat că Har de Sus a fost dat şi la păgâni
Şi-a-nvăţat profetul de-a lui Dumnezeu dreptate
Ce lucrări pot ca să facă ale Sale sfinte mâini.

Iar în drumul spre Damasc îi vorbise şi lui Saul
Misiunea lui era doar prăpăd şi prigonire
L-a convins de rătăcire, mai apoi devine Paul
De la el profunde scrieri le avem ca moştenire.

Iar în veacul zis modern când păcatul e slăvit
Şi orgoliul e-mpărat şi-n cămine şi-n cetăţi
Şi când dragostea dintâi s-a răcit şi s-a topit,
Când există-atâta ură şi venin şi nedreptăţi,

Când corupţia e-n floare şi sfinţenia hulită
Când tiptil, tiptil lumea vine-n sanctuare
Iar tendinţa cea firească e întruna măgulită
Când puţini mai recunosc zilele de sărbătoare,

Glasul Domnului răsună cu aceaşi fermitate
Indemnând la raţiune şi la sfântă pocăinţă
La cunoaşterea Scripturii şi trăiri înmiresmate
La umblările în Duhul ce pot naşte biruinţă.

Azi duios invită oameni să accepte mântuiurea
Iar pe cei numiţi creştini îi îndeamnă la sfinţire
Ascultaţi de graiul Lui ce vesteşte nemurirea!
Şi veţi fi părtaşi cu El într-o veşnică-nfrăţire.

Ascultaţi ce vă vorbeşte voi popoare multe
Preşedinţi, guvernatori şi acei ce-aveţi supuşi
De la mic până la mare pe Isus să Il asculte
Să-I aducă onorare cei de jos şi cei sus puşi.

Astăzi este chiar la uşă să vestească Harul
Să trezească la viaţă din al morţii somn
Să îndrume spre Acela ce a suferit Calvarul
Să cunoască lumea-ntreagă că Mântuitoru-i Domn.


GC/2005