GLASUL DIN PUSTIU

GLASUL DIN PUSTIU

(după Isaia 1)

De când v-am scos din grea robie
Tot timpul voi v-aţi răzvrătit.
V-am dus pe aripi în pustie
V-am dat şi pâini şi apă vie,
Dar voi mereu v-aţi rătăcit.

Călcându-Mi Legea, Legământul,
Chiar mintea vi s-a-ntunecat.
Voi Mi-aţi respins rebeli Cuvântul
Dispreţuind pe Domnul, Sfântul,
Deşi El v-a răscumpărat.

Ce noi pedepse vi se cade
Din partea Mea să mai primiţi?
Cât veţi mai sta pe baricade
Cu inimi reci, cu duhuri fade,
De chipul lumii împietriţi?

V-am dat Cuvântul Meu ca hrană,
Speranţa-n voi mereu Mi-am pus,
Dar aţi căzut într-o capcană
Prin firea voastră cea vicleană
Ce-n răzvrătire v-a condus.

Măgarul ieslea şi-o cunoaşte
Şi pe stăpânul său zelos.
Dar chiar din ziua când se naşte
Poporul Meu nu are Paşte
Prin care din Egipt l-am scos.

Şi totuşi harul Meu te-aşteaptă
Ca din butucul de stejar
Să scot o rămăşiţă dreaptă
Urcând spre cer din treaptă-n treaptă
Dar nu prin Lege, ci prin har.

Nu fiţi ca cetele lui Core!
Fiţi înţelepţi, nu răsculaţi!
E vârful minunatei ore
Când ca Samson la En-Hacore
Spre Cer cu lacrimi să strigaţi.

V-am dat promisiuni vestite,
Nu vorbe-n vânt, nu fructe seci.
Sunt stânci pe mare neclintite
De-atâtea vânturi greu lovite
Dar rezistente pentru veci.

Toţi cei ce nu mai vor s-asculte
De glasul Meu, de Legea Mea,
Ci necurmat Mi-aduc insulte
Vor suporta pedepse multe
Şi-n Cerul sfânt nu vor intra.