Glasul care m-a trezit

Când un glas am auzit,
Glasul care m-a trezit,
Ochii el mi i-a deschis,
Să-nțeleg... că ce e scris,
E adevărat... nu-i vis.

Când pe nume m-a strigat,
Inima mi-a tremurat,
Ea să bată a-nceput,
Pentru ce n-a cunoscut,
Dar ea și-a dorit prea mult.

Într-o zi când s-a deschis,
Cerul... Domnul și-a întins,
Mâna și m-a mângâiat,
Când eram eu supărat,
În tristețe scufundat.

Rătăcit când eu umblam,
Pacea când o căutam,
Domnul mi-a ieșit în cale,
Să mă scoată dintr-o vale,
Unde era multă jale.

Într-o zi fără lumină,
Mi-a adus una senină,
Ca să am un timp frumos,
Cu-al meu Domn Isus Hristos,
Ce m-a ridicat de jos.

Dar când El m-a ridicat,
Viață vie când mi-a dat,
Eram cel mai fericit,
Căci atunci eu am simțit,
Ce-nseamnă să fii iubit.

Dar când m-a văzut răpus,
El a coborât de sus,
Ca să-mi dea mie putere,
Cea mai dulce mângâiere,
Ce are un gust de miere.

Toate-atunci s-au întâmplat,
Glasul când a răsunat,
Peste mările întinse,
Și cuptoarele aprinse,
Care-au fost îndată stinse.

Eu atunci am devenit,
Fiul de Domnul iubit,
Un orfan c-un Tată sfânt,
Azi nu-s singur pe pământ,
Și-a mea viață, azi e-un cânt.