Genunchii mii plec

Genunchii mi-i plec în țărână, Părinte,
Am mers pe cărări rătăcite și reci,
Cu sufletul plin de greșeli și cuvinte,
Dar Tu, în iubire, ales-ai să ierți.

​Am strâns înăuntru și umbre, și teamă,
Ridic ochii-n lacrimi spre mila Ta mare,
Căci știu că din ceruri Iubirea mă cheamă.
O, Doamne, te rog, mai dă-mi azi o iertare!

Tu ​spală-mi și haina de tină și ură,
Să nu rătăcesc niciodat în pierzare,
Și pune-mi cuvânt de lumină în gură.
Să fiu și în noapte o rază de soare.

Mă uit la trecutul ce-n urmă rămâne,
Un drum plin de spini și de pași rătăciți,
Dar pun prin credință, în mâinile-Ți bune,
Toți anii ce vin, să îmi fie sfințiți.

​Zdrobește Tu, Doamne, mândria din mine,
Și-nvăță-mă cum să iubesc, să jertfesc,
Nu vreau să mai fug niciodată de Tine,
Sub aripa-ți sfântă, în Tine să cresc.

​Iar când deznădejdea la ușă iar bate,
Și umbre din urmă vor vrea să mă lege,
Arată-mi că Tu m-ai iertat cu iubire,
Când mână Ta lacrimi întruna îmi șterge.

​Rămâi lângă mine când ziua apune,
Fii Tu adăpostul și pacea din piept,
Răspunde-mi Părinte când strig către Tine,
Ajută-mă Doamne, mereu să Te-aștept.

Primește-mi suspinul și jertfa curată,
Păcatul mi-e șters, iară sufletul—plin.
Rămâi Împărat peste viața mea toată,
De-acum pân' n clipa când vii Tu, amin!
Amin