Gatirea Miresei

Iubitei, Mirese, i se-ntarzie plecarea,
Dar mareata clipa, ii fi-va innaltarea
Si cei ce-i gatesc, tinuta, cu diademe sfinte,
Ii cer sa scruteze zorii tintind mereu-nainte.
Timpul este scurt, iar clipele putine,
Si rochia si voalul curate si le tine.
Ea stie ca la nunta, Vestitului Imparat,
Se intra-n haine albe din in imaculat.
Hainele, nepatate, curate si le tine,
In asteptarea, Celui, care iata-L vine !
In straiuri neatinse cu aur fir cu fir,
Inmiresmand, Iubitul, cu fin miros de mir,
Mireasa, Lui, cu ochii ei de porumbita,
Pastreza pentru El parfum de lamaita.


Si canta mireasa si-n suspin ea canta,
Pregatinndu-si, astfel, vocea pentru nunta!
Stiind, ca Mirele asculta, elogiind cantarea,
De-aci isi drege glasul cu imnul “laudarea “
Cantarea ei se-aude in vaile de jos,
Unde sfinte glasuri ii canta lui Cristos.
Vocea ei cu har si-ndestula sare,
Ii gateste clipa usoara de lansare,
Caci Mirele ei e gata orisicand sa vina,
Instant s-o imbrace in straie de lumina.
Iubitul ei, ce viata Si-a dat-o pentru ea,
In graba se va-ntoarce la Sine sa o ia.
Pasii Lui s-aud pe ai lumii valuri,
Ecoul vocii Lui se-aude printre dealuri.

Racorea zilei trece iar umbra se lungeste,
Dar ea Iubitu-asteapta : oare se iveste ?
La forfota ce duce ecoul prin padure,
Mireasa Il asteapta preferand sa-ndure.
Cand valuri o lovesc si vine incercarea,
Podoaba si-o pastreaza, fiindu-i , ascultarea.
Cand pe tinuta apare o pata nedorita,
Si-si vede constiinta cu noroi stropita
Atunci, la altar alearga si insista-n ruga,
Iubitul sa o ierte cu El pe nori sa fuga.
Obstacol s-o opreasca ?in calea ei nu este,
Iubindu-si, visteria, din spatiile celeste.
Se lauda in lume ca este doar al ei,
Cand scrasnesc din dinti, ca lupul printre mei.

Pe Usa a intrat si merge drept-nainte,
Chipul si-l pastreaza de forma Usii Sfinte
De-apare o meteahna, sau chiar o zbarcitura,
De-aceea infierata de slova din Scriptura,
Se caieste-n graba rezolvand problema,
Sa nu piarda-n iures, vreodata, diadema

Un buchet floral ea poarta-ntotdeauna,
Din a carui flori ii va- mpleti cununa,
Cu grija le pastreaza sa nu se ofileasca,
Parfumul lor s-ajunga in aura cereasca
O floare e iubirea ce vrea sa I-o ofere,
Celui care-mparte Pamantu-n emisfere.
Din buchetu-i mare tot scoate cate-o floare,
Ce-i da o nota buna in lume,-n adunare
Floarea, desigur vie, cum e numit-aceasta,
Uneste cu tandrete si sotul si nevasta
Unitatea lor e tare, neprinsa de rugina,
Grandoarea vietii lor fiindu-le divina.

Acest buchet de flori stropit in permanent,
Cu Apa sfanta,vie din Noul Testament,
E truda peste veacuri a multora persoane,
Prin Cuvant si carti ori slujbe la amvoane.
Acestia ce-o gatesc sunt sfintii carturari,
Ce-i pun petale sfinte fiind a-i ei…florari.
Ea singura nu poate frumos sa se gateasca,
Chiar, fiindu-i firea, din cer dumnezeiasca.
La mijloc e incinsa cu nelipsitul, brau,
Placerea de-o clipa s-o tina strans in frau.
…Acum, Mireaso, stai! E buna asteptarea,
Mareata-ti fi-va clipa odata cu’naltarea!
Vocea ta de lacrimi si cu-noiri supuse,
Sa strige zi si noapte :VINO SCUMP, ISUSE !
Amin