Gandurile doamnei Lot

GANDURILE DOAMNEI LOT



"Scapa-ti viata, nu privi-napoi!"
Au zis oamenii ce-au stat la noi.
Lot i-a invitat, c-asa ii place lui,
Cica "asta-i voia Domnului",

Dumnezeul unchiului Avraam.
De el, liniste nici in Sodoma n-am!
Ei, si ce e daca ne-a salvat
Cand cu-averi cu tot, robi ne-au luat

Imparatii cei biruitori?
Sa-i fim vesnic recunoscatori?
Sa primim pe toti strainii-n casa
Si sa-i ospatam la noi la masa?

Lot asa mi-a poruncit aseara:
"Pregateste totul, ca nu-i las afara!
I-a trimis Avraam, vor sta la noi!"
El a zis ca-s ingeri, oamenii-astia doi!

Din pricina lor aseara-a fost
Cearta si scandalul fara rost.
Ca i-a luat, de la poarta cetatii
Si-apoi, sodomenii, au venit cu totii

Sa-i batjocoreasca, asa cum fac ei
C-asa cu strainii au ei obicei.
Dar Lot, nicidecum n-a vrut sa-i dea
Si-au facut scandal la usa mea.

Nici nu stiu cum de s-au potolit!
Lot zicea chiar ca ...ar fi orbit
Sodomenii toti, ce-i urmareau,
De-aia usa n-o mai nimereau!

Dar auzi, ce tot i-au spus lui Lot:
Sa ia fetele, cu soti cu tot,
Iar averi si bogatii si case,
Toata-agoniseala sa o lase!

Si sa fuga, cum fugim acum,
Ca ne-au scos cu fetele in drum
Uite-asa cum sunt, cu mana goala!
I s-a nazarit ca o sa moara

Toti cei din cetatatile marete.
Si-acum, uite, tot vor sa ne-nvete
Sa fugim, sa nu privim –napoi
Ca altfel, zic ei, e vai de noi!

Cum de s-o fi luat dupa ei , Lot?
Uite, asta s-o-nteleg, nu pot!
Sa te lasi condus de orisicine
Si sa pleci de unde-ti merge bine!

Parasim Sodoma cea frumoasa
Si confort, si bogatii, si casa...
Ca sa merge, unde?Nici nu stim
Si vrea nici macar sa nu privim

Spre cetatea care mi-a fost draga,
Unde-am locuit o viata-ntreaga!"
Asa se vaita, in urma tuturor
Nevasta lui Lot, si ocara de zor.

"Lasa, c-o sa plece –acum cei doi
Si-o sa stam de vorba intre noi!"
Ganduri ca acestea , avea Doamna Lot.
Dar de-odata, cerul se-nnegrise tot.

Fulgere-l brazdau si mingi de foc
Se rostogoleau din loc in loc.
Arborii din jur, se frang, se-ndoaie,
Cerul si pamantu-i o vapaie.

Traznete, furtuna, vuiet mare
S-au dezlantuit; si nu-i scapare
Decat sus la munte,-n departari.
Cum s-ajunga, dincolo de zari?

...In Sodoma, bine mai era!
Se gandea, si capu-si intorcea.
N-apuca sa vada-n departare
Ca se prefacu in stalp de sare!

Ar fi vrut sa strige, sa ceara-ajutor
Lui Lot, ori la ingeri, ori chiar fetelor!
Insa nu putu; Statea ca un pietroi.
O, dac-asculta! De nu privea-napoi!

Ingerii-l trageau pe Lot de mana
Si-l duceau departe de furtuna.
Inapoi nu se uitau delc;
Nici n-ar fi putut! Era doar foc

Si pucioasa, fum de nepatruns.
Ingerii-i sileau, altfel n-ar fi ajuns
Nici macar pana-n micul Toar
Unde ingerii i-au dus prin har.


Ai si tu cumva, ganduri desarte?
Paraseste-le, ca duc la moarte!
Daca vrei sa fii pe veci salvata,
Inapoi nu privi niciodata!

Te rugam, o, Doamne, fii Tu si cu noi
Sa ne-ajuti, sa nu privim –napoi,
Inspre lumea plina de pacate,
Ori spre bogatia din cetate.

Inima ne-o ia in intregime
Sa ramanem pururi langa Tine.
Nu lasa in ea dorinte rele
Ci le-alunga, Doamne, cu putere!

Doar spre culme sa privim, nainte,
Urcand muntele trairii sfinte.
Pas cu pas,Tu sa ne tii de mana,
Sa urcam cu Tine impreuna!