Fulguiri

Când norii plâng
cu lacrimi la plecare,
că ziua s-a sfârșit
și-ar fi dorit
să fie mai aproape
de-apusul
ce mâine
va fi trâmbița zilei care va răsare…

Sub zăpadă
se aud frânturi
din repetițiile unor simfonii;
ghioceii repetă pentru
venirea primăverii…

Se-ntorc zăpezile în ceruri,
bate un vânt sub soarele de-afară;
se-adună tot ce ne-a-mbrăcat
sufletele în ritmuri de pian și de vioară;
sunt triști cățeii sau mirați...
se-obișnuiseră cu cântece la colindat;
s-ar duce-afar’ la alergat
dar parcă a-nceput să ningă iară…

Mă-n aripa-amurgul
cu coamă de murg
mă opresc și nu știu
în care amurg să fug…

Oamenii sunt flori cerești dăruite pământului:
doar o parte dintre ei își păstrează mirosul dumnezeiesc.

Mă ai ca nestemată a dragostei Tale
câștigată în chin, dureri și rușine
îți mulțumesc ca nu m-ai lepădat
când pe mine se pusese amprenta
ce m-ar fi despărțit
pe vecie de Tine.


Mi-e sufletul plin de lumina
mă cheamă în veșnicii
Sapă-mă Tată-n lumina
să-ți trăiesc în grădină pe veci.

Concertul de toamnă se ține în pădure: toate culorile și-au acordat instrumentele pe culori descompuse în aur, aramă, chiar mucegai: dirijori? muchii verzi cu orientări nordice

De multe ori
oamenii sunt niște munți înalți
pe care nu-i poți trece
dacă Dumnezeu
nu te-ar zbura
peste ei…

Inundă dor ca mierea
în voalurile toamnei,
vântul înșiră pașii de dans
inima-mi plânge
în seara de toamnă
caut urme din vară,
ce-a mai rămas…

Tristețea are brațe lungi
au fost întinse crezând
că pot aduce înapoi
amurgul serii, răcoarea din zăvoi…

Ma plimb cresc în lacrimi, rugi
cobor la cei pe care știu
că o să-i întâlnesc
împăienjeniți mi-s ochii
și lacrimile mi le croșetez