Fugim

Fugim...
De trecerea de vremuri în urmă care lasă, atâta amintire, un gust amar... dureri,
Fugim de guri deschise ce-ntruna doar aruncă, pucioasă, pietre multe, săgeți dar și păreri.

Fugim...
De raza ce coboară, s-aducă azi lumina, în nopțile în care, e seacă de lumini,
Fugim de mâna care, coboară cu fiorii, de dragoste... iubire, de dăruire plini.

Fugim...
De vise împlinite, de locuri minunate, ne este-atât de teamă, noi azi să le dorim,
Suntem atenți la șoapta, ce-ntruna azi șoptește, că viață nu există, că dup-aici murim.

Fugim...
În multe nevăzute, și gemem de durere, dar totuși mulți în viață, în nevăzut fugim,
De tot ce ne oferă, o nouă vreme-n care, de vrem să o alegem, în veci o să trăim.

Fugim...
Dar azi pe drum adesea, ne iasă-ntruna-n cale, mireasma de iubire, ce-i cu miros de cer,
E cea care ne-ndrumă, e cea care ne-abate, de pe un drum ce este, a celor care pier.

Ne duce mai departe de tot ce este teamă, ce azi ne-ndepărtează de adevăr mereu,
Acel abur de viață ce-n față el ne-apare, trimis să dea suflare, a fost de Dumnezeu.

El fuga ne vazuse, zadarnică pe cale, un pas ca să mai facem, n-a vrut... nu ne-a lăsat,
Și azi oprește fuga, ce-i fără rost în viață, și pasul ni-l îndreaptă, spre locu-adevărat.