Frunze

Toate își au vremea lor, și fiecare lucru
de sub ceruri își are ceasul lui.
Ecleziastul 3:1
Ce este a mai fost, și ce va fi a mai fost;
și Dumnezeu aduce iarași înapoi ce a trecut.
Ecleziastul 3:15


Foi strâmbate, roșii file,
Aurii corăbioare
Fug pe ape de la zile
Înspre mare, înspre mare.

Înecându-se în praguri,
Învârtindu-se prin pietre
Câte una, în șiraguri
Toamnei cu-ochi căprii de zestre.

Acostate pe la grinduri
Doar privesc cum apa trece
Când cu pene de prin cârduri,
Când cu plânsete de sălcii.

Se duc clipele cu anii,
Se duc păsări, se duc vise
Cu durerea de strădanii
Din poemele nescrise.

Bronzul crezurilor sacre
Bate-n toaca lor amară
Și tot râu-i numai lacrimi
Arborii ce le scăpară.

Pentru stelele pierdute
Și cântări ce izvorâră
Din legendele cărunte
Grangurii ce le-nnoiră.

Undele se-mping în maluri
Ca și nopți în săptămână
Și puține frunze-n ramuri
Au putut ca să rămână.

Dar și ele se vor pierde
Rostogolul prin ecouri
De albastru și de verde
Ruginite pe tablouri.

Și-or fi duse, și-or fi duse
Și de vânturi, și de ape
Sugrumate și supuse
De pieire mai aproape.

Deplângându-și triste soarta
Pe când apele le-or trage
Tot curgând una în alta
Până-n marea fără margini.

Ci privind spre-a lor suspine
Muguri nescriindu-și runa
Râd cu viața care vine...
Și așa - întotdeauna...