text Poezii crestine

Frunza

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexei Crețu
Frunza

Pe potgoriile-ntinse printre dealuri și câmpii
Înconjurat de multe vițe, de butuci și frunze mii,
Un butuc își trăia viața oțelit de vânt și ploi,
Suporta înghețuri crunte, petrecând multe ninsori...
Rădăcinile-i înfipte erau bine în granit,
Ajungeau până la apa ce-o sorbeau necontenit.
Și era semeț butucul, roadă avea cum n-am văzut,
Mari ciorchini cu gust de miere aromați de nentrecut.
Frunzele trăiau în pace și surori ele-și ziceau,
Iar la greu una pe alta de furtuni se protejau.
Într-o zi una din frunze negândindu-se prea mult
Zise celor de alături cu dispreț în glasu-i crud:
„Ia priviți la ciori cum zboară, fluturi și lăstuni zglobii,
Numai noi stăm ca legate, vai, ce-aș vrea să fiu ca ei!
Aș zbura în sus spre soare, peste munți eu m-aș roti,
Nu mai vreau să fiu o roabă, vreau să zbor peste câmpii!”
Și zmuncinduse-ntr-o parte...se desprinse de butuc...
Adierea cea mai fină o-nălță în sus spre nori
Iar apoi, plonjă în vale...ce plăcut era să zbori!
Triumfa de bucurie și striga: „Liberă sunt!”
Fu așa-n extaz o vreme dar... ca orice început,
Vine-odată și sfârșitul, o furtună a apărut.
Ploaie, fulgere și tunet o-nsoțiră-n zborul ei,
Un vârtej o prinse-n horă și-o-aruncă jos în noroi,
Încercă din nou să zboare dar... un val o acoperi,
Se-ngrozi, începu să strige însă...nimeni n-auzi...
Peste-un timp trecu furtuna dar pământu-o acoperea
Și din zgura însetată vocea-i slabă se-auzea:
„Apă, apă, mi-este sete, aer n-am și mă sufoc...
Zgura asta rău mă strânge, putrezesc...vreau la butuc!”
„Prea târziu!” răspunse-o voce: „Vrut-ai liberă să fii,
Nu-ți plăcu butucul care te-ngrijea noapte și zi!”
Mai dori ceva să spună frunză putredă de-acum,
Dar... suflarea i se stinse...și din ea se-alese scrum.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>