Frumuseti Nebanuite

Doamne, câtă măreţie
Au cuvintele-Ţi rostite !
Harul e cuprins în ele…
Sunt comori nemărginite !

Sunt lumina ce străluce
În a lumii neagră noapte;
Candelă ce-arată calea
Izbăvirii de la moarte

Răsărit de soare-n inimi,
Roua cea de dimineaţă,
Un izvor de apă vie,
De înviere şi de viaţă,

Pâine care-n veci hrăneşte
Sufletul sărman, flămând,
Sunt nădejdea ce nu-nşală;
Ancoră-n furtuni, oricând.

Aur încercat prin focul
Suferinţei de la cruce.
Un balsam pe răni de moarte,
Mângâierea cea mai dulce.

Flori ale iubirii Tale,
Sunt cuvintele-Ţi rostite !
Pentru îngeri, pentru oameni,
Frumuseţi nebănuite !