text Poezii crestine

Frumusețea Tatălui

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexandra C. S.
Cu ochii ațintiți spre zările albastre
Cu sufletul îngenuncheat 'naintea Ta
Mă înfășoară doruri multe și măiestre
Gandidu-mă la frumusețea, la splendoarea Ta.

Cum din nimic, Tu ai făcut ființa
I-ai dat suflare și un țel divin
Și-a înflorit pe loc în piept dorința
De-a Te sluji pe Tine, Domn preasfânt.

De-a preamări al Tău scump și drag Nume,
De-a laudă tot ceea ce Tu ești!
De-a înțelege dragul ce Te poartă
Să mă iubești, să mi Te dăruiești!

Așa cum mirele așteaptă dulcea clipă
Să își zărească scumpa lui mireasă
Așa dorești și Tu, al meu sfânt Soare
Să mă scufund la pieptul Tău de Tată.

S-alungi orice ispită care iese-n cale,
Să risipești norul cel plumburiu
Să 'ndepărtezi săgețile vrășmașe
Și să-mi adapi ființa din Izvorul Viu.

O, ce Izvor de ape limpezi și curate,
Își face drum prin clipe cenușii,
Ce har măreț e să Te știu aproape
Și Mâna-Ți blândă care leagă răni!

Cum mă-nconjori cu dragoste duioasă,
Cum îngrijești de mielușeii Tăi
Ca nici unul dintre ei să nu se piardă,
Sau să alunece prin dureroase văi.

Tu pui obstacol valurilor mării
Ce dau năpraznic in corabia mea,
Tu mustri vântul care stă-mpotrivă
Chemându-mă pe ape, vin, la porunca Ta.

La glasul de Stăpân, toate Ți se supun
Și eu, a Ta făptură, m-aplec în umilință,
Știind că tot ceea ce am și tot ce sunt
Îți aparțin deplin, cu-ntreaga mea ființă.

Rămân încrezător și-n ziua care vine,
Fiind convins căci tot Tu ești la cârmă,
Și mulțumesc de harul ce zi de zi mă ține,
Pân' voi vedea sclipirea splendorilor divine.

Amin

12 februarie 2021








Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>