Frumusețe și binecuvântare

Câtă frumusețe, Doamne, ai pus în natura toată
Câtă binecuvântare, când Lumina Ta se arată.
Când în zorii dimineții, soarele măreț răsare,
Cu lumina lui curată, încălzind orice suflare.

Câtă frumusețe, Doamne, în grădinile din vale,
Câtă binecuvântare, de la munte pân-la mare.
Câte flori înmiresmate, ce frumos sunt colorate,
Pomi cu fructe... câte plante, sunt de mâna Ta create.

Câtă frumusețe, Doamne, pus-ai pe bolta-nstelată,
Când în nopțile senine, mareția lor se arată.
Câtă bogație, Doamne, ai pus în lanul cu grâne,
Câtă binecuvântare atunci când ajunge pâine.

Câtă bucurie, Doamne, e un izvor de apă rece,
care aduce înviorare însetatului ce trece.
Când privesc natura toată, deal și râuri și câmpie.
Dar din mâna Ta, Părinte, primim multă bogație.

Cum să pot eu în cuvinte, s-aduc a mea mulțumire,
Când nici ziua și nici noaptea, nu le poate da de știre.
O, m-ajută-n toată vremea, să mă-nchin în fața Ta
Și în gând și în umblare, să pot, Doamne, a Te lăuda.

De cuvinte am puține și gândirea mea-i săracă,
O, primeste Bun Părinte, să-Ți aduc viața toată.