Fraților mei

Atât de frumoși, minunați sunteți voi
Care mergeți cântând spre Acasă,
Cu lacrimi de dor, de soare și ploi,
Cu zâmbetul sfânt în dureri și nevoi,
Să-ntoarceți la Cer Iubirea, Mireasă.

Pe calea cu spini, pășiți împreună,
Mereu încercați în iubirea de frați,
Odată, din spini s-a-mpletit o cunună,
Iar Cel Ce-a purtat-o a fost o Lumină
Și v-a învățat să iubiți, să iertați.

Dor, Iubire, doinesc din alăută,
Vă sunt balsam pe răni, de multe ori,
Cântând rodiți, căci Domnul vă ajută,
Veți purta o haină, la gherghef cusută,
Cu-mpunsături de ace, cicatrice-flori.

Duceți ozonul de pe vârf de munte,
Mesajul creștin, sub ploaia de Har,
Să-l respire cei ce vor să-l asculte ,
Sunt clipe de Cer, nu clipe pierdute
Și-ndreaptă privirea mereu, spre Calvar.

Nădejdea e floare sădită în glastre,
Prin sfinte mesaje, îi cresc bobocei,
Nu sunt așa străluciri printre astre
Cum Lumină-s, pe munți, picioarele voastre,
Când vestea cea bună o duceți în văi.

Iubita mea soră, iubitul meu frate,
Stăpânul v-a pus în slujba divină,
Chiar cioburi de sunteți, de sticlă, curate,
Lăsați Raze Sfinte, prin voi reflectate,
S-aducă în umbrele nopții, Lumină.

Mă apropii de Cer, cu voi, împreună
Cântăm, ne rugăm, lăudăm pe Isus,
El ne e Seva, este Rădăcină,
A stat în pământ, ne-a născut în Lumină,
Pe-un munte-n Calvar, în dureri de nespus.

Amin!