Fraţii lui Iosif

Când am pornit spre Tine eram flămânzi de-acasă,
Şi ne-ai văzut de-ndată sub haina păcătoasă;
Noi Te-am gonit odată, pe-arginţi când Te-am vândut;
Iar Tu ne-ai dat iertarea... şi nu Te-am cunoscut.

Hoinari din Beer-Şeba, ne-ai pus să stăm la mese,
Prin faţă să ne treacă bucatele alese.
Noi stăm şi primim daruri, iar Tu în taină plângi
Cu dor de-mbrăţişare, şi inima Ţi-o frângi.

În mila Ta cea mare ai dat şi dai de toate,
Dar nu vedem că harul e-n mâna Ta de Frate;
Ni-s ochii doar la grâul ce curge-n sacii grei
Şi nu vedem iubirea ce-i dincolo de ei.

Tu, Iosif visătorul; noi, spaimă şi durere!
Tu, dragoste aprinsă; noi, zdrenţe şi tăcere!
Noi haina cea pestriţă cu sânge ţi-am mânjit;
Iar Tu ne-ai dat iubirea, paharul de argint!

Ce sfântă sărbătoare e-n graiul ce ne cheamă:
- "Sunt Eu, Fratele vostru! Să nu vă fie teamă!"
- "Isuse, o, Isuse, şi eu vreau să mă-nchin
Sunt cel din urmă frate, mezinul Beniamin!"