Frate drag inimii mele

Lacrima care îți curge, astăzi pe obrazul tău,
Frate drag inimii mele, ți-o cunoaște Dumnezeu,
Urma cea de ran-adâncă, El o știe... căci Isus,
Este Cel ce toate știe, chiar de este-n ceruri... sus.

Știe El și de-ntristarea, ce-i atât de-apăsătoare,
Știe de acea durere, ce de tine milă n-are,
În suspinul tău e Domnul... de n-ar fi El frate scump,
Ai avea suspinul care, el pătrunde-atât de-adânc.

Și acela ce pătrunde, mai adânc... e dureros,
Alinat el este frate, prin puterea lui Hristos,
Singur n-ai putea vre-o dată, să îl duci... căci este greu,
Să suspini suspinul care, este fără Dumnezeu.

Fiecare noapte-o știe-n care plângi... doar taci și plângi,
Focul inimii... cu lacrimi, tu încerci ca să îl stingi,
Dar și lacrimile tale, sunt atât de arzătoare,
Focul inimii nu-l stinge, îl aprinde mult mai tare.

El cunoaște și-acea clipă, când nu poți să te ridici,
Nici nu vrei... căci te cuprinde, teama că din nou tu pici,
Știe chiar și gândul care, în ascuns tu îl gândești,
Știe chiar și unde zboară, nicăieri când tu privești.

Azi în milă... bunătate, ție-ți cere Dumnezeu,
Să-ți întorci fața spre ceruri, și să-i spui Lui greul Tău,
El îl știe dar dorește, ca să lași povara ta,
Jos la poala crucii Sale, să o ducă El ar vrea.

Vrea să știi că niciodată, singur tu nu ești cum spui,
Ai primit mereu putere, frate doar din mâna Lui,
Prăbușit în odăiță, când stăteai mereu întins,
Pe podea fără putere, când spuneai... eu sunt învins.

Dar învins... tu niciodată, nu ai fost... nici nu vei fi,
Și nici vre-o singurătate, frate scump nu va veni,
Să îți umple cu-ntristare, a ta inimă nicicând,
Căci în ea trăiește Domnul, El e viu... e sfânt... e sfant.