Frământări...

Ce te face omule să nu mai privești cerul
Senin și plin stele, uimire aducând?
Ce te face omule să nu mai privești norii
În mersul lor ușor plimbați de vânt?

Ce te-a facut să ai privirea doar în jos?
Și ai uitat să mai privești în sus.
Ce te-a făcut să nu mai vezi tot ce-i frumos
Și plin de viață în locul unde tu ești pus?

De ce nu mai privești o floare în frumusețea ei?
De ce nu mai poți oare să asculți măcar
Cum fiecare pasăre își cânta cântul ei?
Fără să poarte grijă, căci grija e-n zadar.

Și ce te face omule să nu poți să te-apleci
Spre cei din jurul tău, măcar cu un gând bun?
Sau ce te face omule ca să ai mâini așa de reci
Încât nu poți ca să-l ridici pe cel căzut în drum?

Ce te-a făcut să nu-ți mai pese de cei de prin spitale?
Ce-n suferința lor așteaptă un gând de-ncurajare,
Sau de copiii fără nume, uitați de a lor mame
Care tânjesc dupa un zâmbet... să simtă o-mbrățișare.

Și care e motivul de nu mai poți privi în sus?
Spunând un MULȚUMESC Celui ce te-a trezit
Și-a fost mereu cu tine din răsărit până-n apus
Dându-ți binecuvântare în tot ce ai trudit.

De ce nu mai poți oare să-mbraci cu bunătate
A tale vorbe, fapte ca pe alții să nu-i doară.
Ce te-a făcut pe tine să uiți de acestea toate?
Și să nu vezi câtă iubire e-n tot ce te-nconjoară.

Eu nu-ți pot știi motivul ce zâmbetul ți l-a furat
Nici nu-ți cunosc durerea ce-n suflet ți-a pătruns
Și nu pot s-alung norii ce-n jur s-au adunat
Și varsă-ntr-una ploaie ținând soarele ascuns.

Dar toate ce-au făcut să pierzi puțin câte puțin
Din raza ta de soare, din zâmbetul senin,
Din ce erai 'nainte, din omul cel frumos
Le știe și cunoaște al tău Tată bun, Hristos.

Iar greul de pe umeri, tu lasă-l jos la cruce
Nu mai purta povara ce abia o mai poți duce.
Căci El vrea să te-mbrace cu dragoste divină
Și vrea ca să-ți dea pace din pacea Sa deplină.

El azi vrea ca să-ți coase un nou goblen al vieții
Iar de vor fi prin el din loc în loc culorile tristeții
Nu te îngrijora, căci la sfârșit El vrea ca tu să vezi
Ce n-ai vazut 'nainte, dar trebuie să crezi!

Căci nu va fi suspin ce Domnul să n-audă
Și nu e rană în suflet de El nevindecata,
Nici rugaciune-n lacrimi ca El sa nu răspundă
Turnându-ți bucurie în inima întristata.

Și-atunci în orice încercare El are o victorie.
Dar tu să fii lumină în întunericul acestei lumi.
Până în ziua-n care vei fi cu El în Glorie
Căci tu ești special, tu ești copilul Lui!