Focul încercării

Aş vrea să scap din focul încercării
Dar zgura parcă încă stă lipită.
M-am săturat de flacăra durerii
Şi de arsura care mă frământă.

Ca aurul, curat, să strălucească
Când din cuptorul sfânt eu voi fi scoasă
Mai trebuie un foc să mă călească?
Mai e o zgură care va fi arsă?

Când lutul, frământat se lasă
Şi-o formă-i dă-Acel Meşter ce-I Olar
Să fie-un vas cu fața mai frumoasă
Pe roată-l pune şi-l rotește iar.

Când mâna aspră-l strânge, îl modelează,
Îl gâtuieşte, îi mai dă răgaz...
Picuri de rouă față îi brăzdează
Până ce scoate dar, frumosul vas.

Cât de măreț e Meșterul cel Mare
Şi cât de iscusit şi de-nțelept!
El ştie timpul necesar de frământare
Spre-a modela văsucul nost', perfect.

Te rog, o, Doamne, Tu mă modelează
Să ies un vas curat din mână Ta
Şi orice zgură o îndepărtează,
Dar singură-n cuptor nu mă lăsa.

Îți mulțumesc pentru purificare
Şi curățirea care mi-ai adus
Îți mulțumesc și pentru vindecare
(Pe care-o să mi-o dai, iubit Isus!)
Pe care Tu mi-a dat-o, drag Isus.
Amin