Focul dragostei

Ce foc demult uitat incendiază
Fiinţa mea cuprinsă de fior
Şi ce putere azi mă cercetează
De şi pe-acest pământ sunt călător?

Ce vânt duios îmi penetrează fiinţa
Un susur care simt că mă-nfăşoară,
E Domnul ce-mi ridică neputinţa
Iar viaţa mea deacum e mai uşoară!

Ce dragoste măreaţă mă cuprinde
Şi ce cuvânt ceresc Dumnezeiesc
Simt că trăiesc parcă purtat de unde
Cu îngerii pe Domnu-L preamăresc

Ce sunt eu Doamne de-ai venit la mine
De şi m-am depărtat de-al Tău Cuvânt?
Iubirea Ta m-antors din nou la Tine
Şi m-abrăcat din nou cu-al Tău veşmânt!

Chiar dacă moartea-mi va veni la poartă
Ştiu că voi fi pe veci cu Domnul meu,
Toiagul îndurării Lui de Tată,
Mă va scuti de tot ce este greu!

Mă va lua în barca de salvare
Şi mă va duce înspre cer plutind!
Acolo unde sfinţii în lucrare
Îl preamărec pe Cel ce este sfânt

Va scânteia lumina vieţii mele
În faţa tronului regesc şi sfânt,
Când voi lăsa al lutului surcele
Mă voi desprinde de acest pământ!

Va fi o zi şi va veni-n curând
O zi când sfinţii se vor bucura
Când vor lăsa de tot acest pământ
Şi în mărire pe Isus îl vor lăuda

22.10.2010