Foc divin

În viaţa mea - cădelniţă cu fum -
Erau tăciuni, dar foc de niciun fel.
Ceva scântei, întemniţate-n scrum,
Mocneau învinse-n șuier subţirel.

Dar un tăciune din ceresc altar,
(Tăciunele din viziunea lui Isaia?)
S-a pogorât în mine plin de har
Şi-n suflet izbucnit-a vâlvătaia.

Din crângul firii vechi, scaieţi lumeşti
Ard în văpaie. Fapte vinovate,
Păgâne vreascuri, gânduri pământeşti,
Dispar în focul dragostei curate.

Un foc divin de-a pururi m-a pătruns
Topind povara grea de neştiinţă,
De răzvrătire şi păcat ascuns,
Statornicind un spirit de căinţă.

Iar din cenuşă, altă viaţă-nvie,
Ca pasărea măiastră din poveste!
Şi-n ea se naşte-un dor de veşnicie
Colindător spre sferele celeste...

M-am pomenit că ard necontenit.
Ard pentru cer cu flăcări luminoase!
Mirate beznele s-au risipit
Şi-n vatra inimii a nou miroase!

Miroase a azimi duhovniceşti
Miroase-a jertfă nouă de-nchinare
Tămâia vie-a faptelor cereşti
Se-nalţă din sfinţitele altare.

Arzi, focule, şi umple-mi cădelniţa cu jar!
Rămână-n flăcări lutul pătimaş,
Ca Sfântul Duh de viaţă şi de har
Să-şi facă-n mine strălucit sălaş.


August 14, 2006