FLUIERUL

FLUIERUL

Cânta un fluier în pãdure
iar oile-ascultau plângând
cât a putut de mult sã-ndure
Pãstorul lor cel bun şi blând.

Dar unde a plecat Pãstorul ?,
întreb eu fluierul duios.
S-a dus sã caute cu tot dorul
o oaie printre stânci în jos !

Lãsat-a nouã zeci şi nouã
de oi pe-aceste verzi pãşuni
şi El S-a dus cu ochi de rouã
la cea de-a suta prin genuni.

*
Plângea un fluier pe-o colinã
la crucea Golgotei cândva.
Şi nicio razã de luminã
prin negrii nori nu strãbãtea.

Mai spune-mi, fluieraş, odatã
s-aud şi eu azi plânsul tãu,
pe-aceastã cruce blestematã
ce s-a-ntâmplat atât de rãu ?

Aici a suferit în cuie
Pãstorul bun care-a murit
sã-Şi strângã de prin vãi silhuie
oiţa ce s-a rãtãcit.
* *
Şi va cânta din nou în slavã
cu cel mai fãrã margini dor
acelaşi fluier din dumbravã
la Nunta blândului Pãstor.

În staul sfânt, la El acasã,
cu toate oile de sus,
oiţa Îi va fi Mireasã
c-o bucurie de nespus.

Va fi atunci încoronatã
cu diademe de lumini
oiţa cea înstrãinatã,
rãnitã de ai morţii spini.

Vor jubila în fericire
puzderie de galaxii
privind Mireasa şi pe Mire
la Nunta marii bucurii.