Floriile

De ce Ţi-e fruntea-ngândurată
Şi zâmbetul atât de trist?
N-auzi mulţimea-nfierbântată
Cum Te aclamă? Spune, Crist!

“Osana a lui David fiu!”
“Slăvit să fii în veci Isus!”
Te laudă tot ce e viu
Sub soare şi în ceruri sus.

Ca Împărat Te-au proclamat
Dar nu în inimi cum ai vrut
De-aceea eşti Tu întristat
Dorinţa Ta, n-au priceput.

Şi se agită omenirea
Sub cerul mândrei primăveri.
Însă nu asta Ţi-e menirea.
Pentru-altceva spre Tine-i chemi:

Îi chemi ca să le dai viaţa
Şi inima în schimb le-o ceri.
Dar ochii lor sunt plini de ceaţa
Multor păcate şi poveri.

Şi astăzi ei Îţi aştern haine
Şi-Ţi cântă “slavă Ţie-n veci”
Dar pururi vor rămâne taine
Durerile prin care treci.

“Osana!” inima Îţi cântă
Da. Binecuvântat să fii!
În ceruri fie pace sfântă
Şi printre oameni bucurii.

Aşa cum ieri Ierusalimul
Te-a aclamat şi Te-a primit
Făcând să se-mplinească semnul
Ce dinainte-a fost vestit,

Ajută-ne, Doamne Isuse,
În suflet ca să Te primim
Să Te urmăm, inimi supuse
Şi Ţie veşnic să-Ţi slujim.

Iar inimile noastre-Ţi cânte
Şi-atunci când vom primi coroana
Cu cetele de îngeri sfinte:
“Osana! Osana! Osana! “