Floarea vietii

Sus răsare soarele dreptății,
Cerul e albastru, fără ceață
În răcoarea vie a dimineții,
Își desface lin petala,
Cea mai scumpă floarea, ce-i numită viață.

Dorul meu este un strop de rouă
Care udă-al inimii pămînt,
Inima cea plină de visare
Își ridică fruntea mai senină,
Își ridică mîinile-amîndouă, spre al fericirii tainic cînt.

„Viața” iată ce frumoasă este,
Cînd lumina vie o cuprinde,
Cînd pe-a vîntului cărare,
Zarea păcii iar apare
Și pe tot pămîntul se întinde.

O voi lanțuri ale urii,
Mai uitați acuma rău-n lume,
Mai urcați pe-a dragostei aripă,
Mai aprinde-ți lacrima căldurii
Și a duioșiei dulce clipă.

Visul ca și pasărea ce zboară,
Mă înalță mai spre Dumnezeu.
Poate încă nu știu ce înseamnă o comoar,
Însă știu că pe a „vieții floare”
Am și eu în lume, ce-i numai al meu!

Și mai presus de orice lucru-n lume,
Sînt fricită-n gîndul meu umil,
Că Dumnezeu mi-a dat aici un nume,
De-a fi prin tot ce sînt a Lui copil.

Chiar mai presus de tot ce se întîmplă
De tot ce eu nu pot să înțeleg,
Am fost aleasă, să-L slujesc în lume,
Și eu, să fiu cu El, mereu aleg!