Floarea şi vântul

Floarea şi vântul

Din miile de primăveri
Ce umplu lumea cu petale,
Prin multe dimineţi şi seri
Vine şi timpul zilei tale.

Cu o minune neştiută
Petala a primit culoare,
Din curcubeu e dăruită
Pusă albastră într-o floare.

Şi ai crescut floare frumoasă
Sorbind a soarelui lumină,
Într-o mişcare aşa gingaşă
S-a înălţat a ta tulpină.

Câmpul întreg s-a bucurat
Petala-n rouă să ţi-o ude,
Iar iarba te-a îmbrăţişat
În unduiri line şi blânde.

Parfumul tău s-a risipit
Umplând pădure şi zăvoaie,
Şi-atât de mult este iubit
După a verii pură ploaie.

Din locuri ce sunt neştiute
A trezit vântul lin al serii,
Care dorind să te sărute
A trimis solul adierii.

Lăsându-şi locul lui ascuns
Grabnic a vrut să te cunoască,
De-al tău parfum tainic pătruns,
Culoarea ta să-l cucerească.

Când te-a văzut s-a-nfierbântat
Şi coborând din înălţime,
Petalele le-a-mbrăţişat
Cu adierea-i de iubire.

Le-a răsfirat şi mângâiat
Ducând parfumul pân-la soare,
Să fie apoi şi el chemat
La aşa mare sărbătoare.

C-o sărutare de zefir
Te-a întrebat ce să-ţi ofere:
"De vrei un cer mereu senin
Eu ţi-l voi da cu-a mea putere.

Împrăştii norii-n depărtare
Ca să te văd mereu voioasă,
Din razele calde de soare
Îţi fac cea mai frumoasă casă.

Şi spinii câmpului uscaţi
Am să îi duc până-n pustiu,
Peste albastrul tău,curaţi
Picuri de rouă să îi ştiu.

De vrei mă pun în cale iernii
Să nu simţi frigul şi urgia,
Frumosul tău şi-al primăverii
S-aducă-n suflet veşnicia.

Privindu-te îmi eşti regină
Şi mult doresc să te răpesc,
Dar dacă rup a ta tulpină
Petalele se ofilesc.

Puterea mea este legată
De efemera gingăşie,
Aş vrea acum să-mi fie luată
Şi ţie să îţi dea tărie.

Ca amândoi să fim uniţi
În pământească rădăcină,
Aşa de strâns, ca doi iubiţi,
Eu adiere, tu regină".

Din strălucirea ei albastră
Peste-ale ierbii unduiri,
A ta petală,atât de castă
Răspunse marii lui iubiri:

"Tu ai venit să mă iubeşti
Părăsind locuri neştiute,
Şi mângîieri să-mi dăruieşti
Cu adierei atât de blânde.

Când am simţit al tău sărut
Peste petalele albastre,
Cu tine atât de mult am vrut
Să merg în lumile înalte.

Dar sunt făcută pentr-o clipă,
Acum e timpul zilei mele,
Parfumul îl dau în risipă
Din mici petale efemere.

Tu eşti făcut să-mprăştii norii
Sau să-i aduni în grea furtună,
Pe drumul lor să duci cocorii
Când toamna galbenul şi-adună.

S-aduci răcoare-n zile calde
Şi marea s-o ridici în valuri,
Iar peste crestele-nspumate
Să porţi corăbii către maluri.

Te rog în marea ta iubire
Să-mi iei parfumul şi să-l duci,
Pe drumul tău prin marea lume
În suflete să îl arunci.

S-aducă-n ele bucurie
Cu adieri de primăvară,
Şi din a noastră dăruire
Să-şi pună dragostea coroană".

Simţind a vântului iubire
Şi gingăşia florii albastre,
Gândesc cu multă bucurie:
'Acum e timpul zilei noastre.'

În dimineţi ce dau răcoare
Pe-ntinsul verdelui din câmp,
Tu să îmi fii albastră floare
Eu aripă de gingaş vânt.

În serile de primăvară
Să fiu petalele de floare,
Iar adierea ta uşoară
Să-mi dea dorita sărutare.

Şi-n împletirea de parfum
Cu adieri şi cu tăceri,
Să prindem nevăzutul drum
Al nesfârşitei primăveri.