Flămând sunt Doamne de iubire

Flămând sunt Doamne de iubire,
Aș vrea mai mult ca să iubesc,
Revarsă-n dragostea-ți divină,
Din cer un har Dumnezeiesc.

Să-i simt fioru-n încercare,
Să-i simt fioru-n lupta grea,
Căci doar iubind cu foc pot Doamne,
Să împlinesc eu voia Ta.

Flămând mi-e sufletul de viață,
Se zbate pe-un nisip umbros,
Umbrit de valurile mării,
Ca eu să fiu neputincios.

Dar dragostea mereu ma-ndeamnă,
Eu după valuri sa privesc,
La răsplatirea ce m-așteaptă,
În locul cel Dumnezeiesc.

Flămând sunt azi de veșnicie,
Să mă hrănesc din ea aș vrea,
Ea este o comoară vie,
Ce satură ființa mea.

Gonesc prin negura de vremuri,
De gustul ei eu sunt vrăjit,
Satul nu sunt de alergare,
Flămând voi fi pân-la sfârșit.

Flămând sunt Doamne totdeauna,
De dorul Tău sunt mistuit,
Izvor de lacrimi mă cuprinde,
Îmi unge sufletul rănit.

De Tine am mereu nevoie,
Să mă hrănesc din ce Tu ești,
Să luminez în ceas de noapte,
În drum spre slăvi împărătești.
Amin