Fiul risipitor

FIUL RISIPITOR

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Erau doi fii ai unui tată
Cum cronicile ne arată,
Doi fii din veacul depărtat,
Din neam ales, din neam bogat.

Doi fii de neam împărătesc
Cum cărţile mărturisesc,
Căci tatăl lor avea argaţi,
Şi slujitori foarte bogaţi.

Ce-aveau belşug de bogăţii
Cirezi de turme pe câmpii,
Aveau de toate din prisos,
Cel mai sărac, cel mai de jos.

Erau împodobiţi cu in
Şi se-adăpau cu must, cu vin,
Cu miere şi cu bobi de grâu,
Cu fructe de pe mal de râu.

Aveau de toate din belşug,
Fripturi de miel coapte pe rug,
Aveau de toate în alai,
Tot ce doreşti ca într-un rai.

Dar unul dintre fii, ciudat -
Fiul mai mic, mai dezmierdat,
Se arăta nemulţumit,
Un gând mereu l-a chinuit.

Să plece, să se ducă-n larg,
Cu-acei ce rup, cu-acei ce sparg,
Cu-acei ce uită de părinţi
Împinşi de negrele dorinţi.

Cu-acei ce-n cursa morţii cad
Atraşi de poftele din iad,
Şi fiul cel risipitor,
E biruit de-acelaşi dor.

Să se despartă de cel drag,
De tatăl şi de-al casei prag,
Să plece-n gol necunoscut,
Să fie fiul cel pierdut.

Zadarnic încercai să-i spui,
El îşi vedea de calea lui,
Orice-ncercare-i în zadar,
El vrea să devină porcar.

"O, tată, dreptul meu îl cer
Eu vreau să plec, chiar dacă pier!
Chiar dacă pier, am să mă duc,
Pe drumul meu am să apuc!

Nu pot, nu vreau, eu sunt sătul,
Smerit, supus, am stat destul!
Dă-mi dreptul meu, te rog acum,
Şi voi pleca pe al meu drum.

Nu voi muri, eu mă descurc,
Chiar de cobor, chiar dacă urc,
Eu ştiu că am să reuşesc,
Dă-mi tată banii, mă grăbesc!

Presimt că eu sunt aşteptat
Să fiu cu glorii îmbrăcat,
Cu-al fericirilor noroc,
Eu plec spre fericitul loc!"

Iar tatăl îl privi mâhnit,
Ştia că fiul lui iubit
Va regreta stând pe hotar,
Văzându-se că e porcar.

Mâncând din roşcove amari
Hulit de ceilalţi porcari,
Să-i spui, degeaba, lui nu poţi;
De-i dai, ţi-i cheltuie pe toţi.

"Dar iată-i, fă ce vrei cu ei!
Partea ta-i cinci sute de lei."
I-a dat, dar a ascuns de el,
Al bogăţiilor inel,
Cu radiaţii de rubin,
Înelul, darul cel mai fin.

Şi-au căzut frunzele din ram,
"Din Paradis plecă Adam"
În luptă grea cu cei mai tari,
Iată-l căzut între tâlhari.

Şi fiul de-acas' a plecat,
Pe drumul cel îndepărtat,
Trecând al ţării lor hotar,
Cu-averea lui în buzunar.

La hanul unui om străin,
El s-a oprit să bea vin,
Şi dând pahar după pahar,
S-au dus banii din buzunar.

La început, cum s-a visat,
De prieteni era-înconjurat.
În jurul lui stăteau femei,
Cât mai avea vreo câţiva lei.

Dar banii când s-au terminat
Toţi au fugit, toţi au plecat,
Şi bietul fiu risipitor,
Privea uimit în urma lor.

Cum răii toţi l-au jefuit,
Şi banii toţi s-au nimicit.
Şi-acum ce faci? sau te întorci,
Sau rămâi păzitor la porci.

Ce poţi să faci? sau să cerşeşti,
Sau să începi ca să slujeşti.
"Hei, ia ascultă, dacă vrei,
Vino de paşte porcii mei!"

Tu, cerşetor fără de bani,
Fii slugă la ai tăi duşmani.
Tu, fiul celui mai bogat,
Ai ajuns ca cel mai rău argat.

Şi se-angajă sărmanul fiu,
Să pască porcii prin pustiu,
El pentru roşcove-a slujit,
Dar şi pe-acestea le-a dorit.

Pâine şi vin, fripturi de miel,
Erau prea departe de el,
Şi-atunci şi-a zis "Ah, ce nătâng!
Eu stau aici lipsit şi plâng.

Pe când ai tatălui argaţi,
Ei sunt atâta de bogaţi.
Ei au de toate, însă eu
Am să mă-ntorc la tatăl meu.

Să mă primească, ca argat,
Că-n faţa lui sunt vinovat.
Căci vrednic nu mai sunt, eu ştiu
Să mă numească al lui fiu.

Că-s vinovat faţă de cer
Şi vreau iertare ca să-i cer,"
Şi fiul, foarte frământat,
Spre casă s-a înapoiat.

Desculţ, în zdrenţe, cerşetor,
Sărmanul fiu risipitor,
"O tată, am păcătuit,
Toţi banii tăi i-am cheltuit.

în faţa ta sunt vinovat,
Primeşte-mă ca pe-un argat,
Căci vrednic nu mai sunt, eu ştiu,
Să mă numeşti ca pe-al tău fiu."

Şi fiul a căzut, a plâns,
Iar tatăl lângă sân l-a strâns,
Şi-atunci părintele-a strigat
La slujitorii din palat:

"Tăiaţi viţelul cel mai gras!
Căci fiul meu s-a-ntors acas',
Căci a fost mort, dar a-nviat,
Şi iată-l că s-a-napoiat.

Căci fiul meu a fost pierdut,
De el nimic n-am mai ştiut,
Să cânte muzica în cor
Căci fiul cel risipitor

S-a-ntors acasă umilit
Şi tatăl cu drag l-a primit."
Şi-n casă se făcu serbare,
Dar iată fiul cel mai mare,

Pe când s-a-ntors de la câmpie,
Privea mirat fără să ştie.
Şi a-ntrebat un rob să spună,
Ce-i cu atâta voie bună?

"Ce s-a-ntâmplat la noi în casă,
Cu-această mulţime voioasă?
Aud cum cântă lăutari,
La mese slujesc bucătari,

Văd mesele pline cu vin,
Iar lângă tatăl, un străin.
El stă pe scaun în locul meu,
La masă unde stăteam eu."

"Stăpâne, fiul cel pierdut
S-a-ntors, şi tatăl tău a vrut
Să dea o masă pentru el,
Jertfind cel mai frumos viţel.

Poftiţi în casă să vedeţi
Pe mână inelul de preţ,
Şi haina care i s-a dat,
Căci tatăl astăzi l-a iertat.

E fiul cel risipitor
Stăpâne, oare nu vi-e dor?
Mă mir c-afară încă staţi
Şi-n casă încă nu intraţi."

Dar fiul mare, invidios,
Stătea afară mânios.
Şi iată tatăl stă pe prag,
Şi-l cheamă şi pe el cu drag.

"O, fiul meu, ce s-a-ntâmplat?
De ce eşti oare supărat?
De ce nu intri oare-n casă?
Să ocupi şi tu un loc la masă?"

"Sunt supărat că pentru el
Ai tăiat cel mai gras viţel.
Iar eu porunca ţi-am păzit
Şi nici un ied nu mi-ai jertfit.

Nu intru, eu sunt supărat,
Că lui mai mare drept i-ai dat!"

"Tu totdeauna ai fost cu mine,
Dar el s-a rătăcit, ştii bine,
A fost pierdut şi s-a aflat,
El a fost mort dar a-nviat.

El s-a întors cu umilinţă
Şi l-am iertat pentru căinţă."
Dar în zadar, nu vrea să intre,
Oricât îl cheamă-al său părinte.

Şi iată, altă întristare
Acum, cu fiul cel mai mare.

În casă neamurile intrară,
Israel stă şi azi afară.
Ei se întorc la mântuire,
Israel zace-n împietrire.

Ei vin să primească inelul,
Căci lor le-a fost jertfit viţelul.
Ei trec pe drumul care duce
Până la Golgota, la cruce.

Acolo poţi primi iertare
Şi tu pierdut în lumea mare,
Căci tatăl, bunul Dumnezeu,
Iubeşte şi sufletul tău.

El vrea să-ţi dea Duhul Sfânt,
Al mântuiţilor veşmânt,
Deci vino astăzi la altar,
Pe tine să te dai în dar.

Căci îngerii cu harfa lor,
Vor cânta psalmi triumfător,
Când tu, iubite păcătos,
Te-ntorci umilit la Hristos.

AMIN