Fiul risipitor...

Din adâncul nopţii negre,
glasul meu se-nalţă către cer:
„Sunt, Tată, fiul Tău, pierdut în lume,
ai milă şi-ndurare!– atâta-ţi cer.

Am rătăcit pribeag, plecat departe,
mi-am risipit talanţii fără rost,
credeam c-am să desleg misterul vieţii
muşcând din măr! Ce prost am fost!

M-a ispitit a lumii strălucire,
chemarea-i se sirenă, m-a-mbătat,
urcat-am Babilonul până-n vârfuri,
nimic nu a rămas necercetat!

Şi am descoperit, cu-atâta trudă,
intoxicat de-a ei putreziciune,
că lumea asta-i searbădă şi moartă
şi totul nu-i decât deşertăciune!

Nimic nu e de preţ fără de Tine,
în lumea asta crudă şi hapsână!
Căci diamante, laude, osanale,
prieteni... nu-s decât ţărână.

Cât am avut averi şi braţ puternic,
toţi mă numeau prieten sau iubit,
şi mişunau ca viermi-nfipţi în hoituri,
iar azi, când nu mai am, m-au părăsit!

Am vrut să-mi trăiesc viaţa fără Tine,
nu ascultam nimic ce-aveai a-mi spune,
credeam că doar mă vrei un rob, în casă,
dar totul nu-i decât deşertăciune!

Cu regii lumii mi-am băut paharul
Şi m-au purtat vestale-n sânul lor,
Iar azi, sunt un nimic şi plin de zdrenţe,
Mă uit cu jind la hrana porcilor!

O!Tată! Nu sunt vrednic să ai milă,
Te-am înristat şi te-am batjocorit!
Tu mă-mbiai să stau cu Tin’ la masă,
Căci eram fiul Tău, cel preaiubit.

Iar eu... nici nu vreau să-mi aduc aminte,
Tot ce-am făcut, căci nu-i decât ocară!
Pustiu şi gol şi frânt, mă-ntorc la Tine,
Ca să mă ierţi! A nu ştiu câta oară!

Ştiu că nu merit straiele alese,
şi nici să stau la masa-Ţi, nu mai pot,
Dar colo-n grajd, de vrei să mă faci slugă,
mi-e mai de preţ decât al lumii tot!"

„Copilul Meu, pierdut în colbul lumii,
Nu ştii? Încă de-atunci Eu te-am iertat!
Şi-n fiecare zi, cercetând zarea,
Cu glasul mut de lacrimi, te-am strigat!

Ce bucurie!!! Zi de sărbătoare!!!!
Priviţi!!! Copilul meu lung aşteptat!!!
Tăiaţi viţelul gras! lăuţi să cânte,
Căci a fost mort şi azi... a înviat!!!

A fost pierdut şi parc-o veşnicie
i-a trebuit, s-ajungă înapoi.
Copilul Meu, azi eşti din nou, acasă,
Să uiţi al lumii chin şi-al ei gunoi!

Rob să te fac? O slugă? Nu se poate,
căci tot ce am, Eu ţie-ţi dăruiesc.
Plecat ai fost, dar Eu eram cu tine
să-ţi spun că-Mi este dor şi te iubesc!

Iubirea Mea nu poate fi cuprisă,
nici măsurată de vre-un suflet viu.
Dar toată-o torn ca jertfă preaplăcută,
Ca-ntr-un pocal, în inima-ţi, de fiu."