Fiul omului

Fiul omului îndată, pe un nor va coborâ,
Capul răului ce astăzi se răscoală-l... va zdrobi.

Va aduce veșnicia, celor care au luptat,
Zi de zi, clipă de clipă, făr-a obosi vre-o dat.

Se va arăta lumina, zarea plin-atunci va fi,
Strigăte de bucurie, pe pământ s-or auzi.

Dar și plânsul cel de jale, el aici va răsuna,
Vine El cu judecata, unii jos vor rămânea.

Soarele neprihănirii, sus pe cer va străluci,
Chiar și luna printre stele, va răsare-n plină zi.

Se vor apleca și munții, văile s-or închină,
Foșnetul pădurii dese, numai Lui îi va cânta.

Valurile în adâncuri, s-or așterne-n marea zi,
Și furtuna din pustie, ea în loc se va opri.

Adierea cea de vânturi, ea atunci nu va bătea,
Va fi mare sărbătoare, Mirele va apărea.

Minunată va fi ziua, revenirii lui Isus,
Se va auzi strigarea, va fi ultimul apus.

Nunta va începe-ndată, Mirele... un Împărat,
Iar mireasa cea aleasă, va fi cea care-a luptat.

Va fi cea care curată, haina și-a păstrat mereu,
Va fi cea care în cântec, a înaintat mereu.

Va fi cea care-n tăcere, a iubit cu foc aprins,
Va fi cea care în luptă, prin tăcere a învins.

În odaia cea de nuntă, împreună vor intra,
Mirele și-a Sa mireasă, veșnic se vor bucura.

Nu mai este mult și vine, vremea scurtă e acum,
Se arată... este-aproape, astăzi capătul de drum.
Amin