Fiul ceasornicarului

În casa unui vechi ceasornicar,
(Un microunivers de roţi şi ace),
Copilul său, un băieţel ştrengar,
Găsind pe masă-un ceas de buzunar,
A început, cu grijă, a-l desface.

Crezând că-i singur, el lucra zorit
Şi, curios, se întreba în sine:
"Cum se produce-al acelor rotit?
De unde vine slabul ticăit?
Cine-mi va spune toate astea, cine?"

Dar când a dat uşor capacul jos,
Aceste taine au fost dezlegate:
"Aha!" - a exclamat el bucuros,
"Aici este un arc şi, când e-ntors,
Pune-n mişcare roţile dinţate.

Iar roţile mişcarea o transmit
La ace, care-ncep să se-nvârtească.
Este fantastic ce-am descoperit,
Sunt geniu, m-am autodepăşit,
Descoperirea-mi să se recunoască!"

Dintr-un ungher, rosti tatăl, şoptit:
"Doar eşti al meu", şi-apoi dregându-şi glasul:
"Cât despre ceea ce-ai descoperit,
E doar atât cât am îngăduit
Când ţi-am lăsat la îndemână ceasul."

***
Sunt legi ce guvernează-n Univers
De când materia a fost creată,
Sunt taine ce suscită interes
Şi de ni se dezvăluie, ades,
E doar cât ne permite Sfântul Tată,

Stai, omule, nu te împăuna
Când crezi că tu ai dezlegat misterul,
Tot ce-ai făcut a fost a constata
Că e un ceas, făcut de mâna Sa,
Funcţionând cum stabileşte Cerul.

Ai fost, ai desfăcut, te-ai luminat,
Acum pune totul la loc şi pleacă.
Fii mulţumit cu ceea ce-ai aflat,
De ceas se-ocupă Cel ce l-a creat,
Atelierul nu e loc de joacă.

Te rog frumos să fii ascultător
Căci joaca ta poate stârni dezastre.
Chiar de eşti geniu, nu eşti creator,
Ci doar un mărunţel consumator,
Nu deregla ceasul planetei noastre.

Amin
Vulcan, 25-X-2006