text Poezii crestine

Fiți gata căci vine Acel ce coboară

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Fiți gata căci vine Acel ce coboară, din slava cerească pe-un nor... mai îndat,
Să-nalțe mireasa de El ce-i aleasă, s-o ducă acasă, la El la Palat,
Căci este un Rege, e-un Domn ce domnește, aici pe pământ dar și-n cerul divin,
Fiți gata căci El este cel ce se-aude, din ceruri cum strigă... fiți gata, Eu vin.

Fiți gata popoare, îndată deschide și porțile care-s spre străzi aurii,
Spre-acele izvoare ce-adapă doar inimi ce bat pentru cer chiar și-n vremuri pustii,
Nu stați nici-o clipă-n popasuri pe cale, mereu să fiți cei pregătiți ce-s de drum,
În clipele zilei, în cele din noapte, să nu fiți de mâine voi gata... de-acum.

Cu haina curată, cu inimi deschise, spre ceruri întruna voi azi alergați,
Să nu vi se-ntoarcă a voastră privire, în lumea murdară să nu vă uitați,
E-atât de aproape acea sărbătoare, curați să rămâneți în ea ca să fiți,
De Cel care vine, de Cel ce-i aproape, spre Țara de vise cu toții răpiți.

Fiți gata în miezul de zi ce-i acuma, dar vrea și în ceasul târziu ca să fiți,
El strigă... fiți gata, căci vrea să-i trezească, pe cei care sunt azi adânc adormiți,
Aproape e clipa, aproape e ceasul, el poate fi mâine sau poate acum,
Veghere se strigă, fiți gata popoare, și vremuri venite ce sunt azi ne spun.

Ne spun că El vine, că este aproape, ne spun că-ncurând tot aici va sfârși,
Acum se mai poate ca haina pătată, să fie spălată, dar nu știm o zi,
Când Domnul apare, dar știm că El vine, și astăzi ne spune noi gata să fim,
Căci are-o dorință, atunci când El vine, niciunul din noi nu ar vrea să murim.

Să fim astăzi gata, de nunta cerească, cu El când la braț vom păși-n infinit,
Acea bucurie cu Domnu-mpreună, nu are popasuri și nici un sfârșit,
Să fim astăzi gata să mergem acasă, în locul de noi ce-i dorit mult acum,
Fii gata și tu... și eu să fiu gata, căci este aproape sfârșitul de drum.
Amin(diana)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>