text Poezii crestine

Firul de iarbă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Sub ploile ce sunt mărunte,
Un fir de iarbă a crescut,
Ce-așteaptă razele de soare,
Căci vrea să crească mult mai mult.

Hrănit el este și de neaua,
Care coboară fulguind,
Este-ntarit chiar și de vântul,
Ce bate-adesea fluierând.

Printr-un zăduf trecut e firul,
Dar e mereu el adăpat,
Din stâncă vieții care are,
Izvorul cel ce-i nesecat.

Chiar de-i călcat el în picioare,
Mereu e ridicat de sus,
De mâna cea biruitoare,
Ce-a fost străpuns-a lui Isus.

Sub stelele strălucitoare,
Așteaptă plin de-un mare dor,
Sa vină iarăși răsăritul,
Cu apa vie de izvor.

Sub clarul cel de lună plină,
Nu are teamă niciodat,
El știe că și-n noaptea lungă,
Este-ngrijit de-un Împărat.

El știe că-i într-o grădină,
În care este Gradinar,
Acel ce l-a sădit cu grijă,
Că să nu fie-un fir hoinar.

Când e setos... aduce ploaie,
Când e flămând este hrănit,
Căci Dumnezeu e Grădinarul,
De El e firul îngrijit.

De treci și tu prin anotimpuri,
Ce viața poate-a le avea,
Să fii ca firul cel de iarbă,
Ce doar spre ceruri el privea.

Fii verde chiar și-n vremi ploioase,
Sub razele fierbinți ce sunt,
Încrede-te ca el căci singur,
Nu ești tu pe acest pământ.

Să nu te temi de frigul iernii,
De arșița ce va veni,
O aripă de sus se-ntinde,
De-asupra ta... oriunde-ai fi.

Te va păzi căci în gradina,
Acelui mare Împărat,
Ai fost sădit doar din iubire,
Și te-ngrijește ne-ncetat.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>