Firesc

se despleteşte toamna în sâmburele viu
îmbrăţişări tăcute trag cerul mai aproape
cu-armura ruginită din frunze în cădere
apropie de stele în nerostire lutul

păianjenii ostateci atât de flămânzi
distrug ignoranţei pilonii fragili
bat gongul trezirii sincron cu tăcerea
motivul de veghe în cântec arzând

condeie fugare ţin spectrul luminii
o vreme în galben de miere pictat
foşnind fără formă izvoare în palmă
din picuri strâng sul pânza toamnei

rochia ei cu flori arămii o îmbrac
pământul mi-l scutur din pleoape
ulciorul îl sparg şi fluturii zboară
mă rabdă iar toamna, mă prinde în jocu-i

o vreme păstra-voi, tabloul

17.10.2010