Filozofului ateu

Filozofului ateu, ce cu ochelari de soare,
Vrea să mă impresioneze că e lumea la-ntâmplare,
Că nimic din tot ce este n-are rost şi n-are scop,
Eu îi spun prieteneşte: "Cumpără-ţi un microscop!"
Şi când vrea să-mi dovedească pe-ndelete că în om
Nu-i decât o-ngrămădire de atom lângă atom.
Molecule zăpăcite, paie-ntr-o marionetă,
Îi spun tot prieteneşte: "Cumpără-ţi şi o lunetă!"

Căci dacă te uiţi în lumea de orbite planetare,
Chiar luneta te întreabă: "Mai vezi lumea la-ntâmplare?"
Şi purtându-te-n imensul zor al electronilor,
Microscopul îţi şopteşte: "Toate au un Creator!"
Dacă tot nu înţelege acest mare filozof,
Unde să-l trimit să vadă, la un morcov, la cartof?
Să-l înveţe o scrumbie, un sticlete-n colivie,
Sau o floare-n pălărie, sau un fulg de păpădie!

Domnul cel Atotputernic numără în larga zare
Şirul lumilor stelare, galaxii fără hotare,
Şi-ntr-un punct îngrămădeşte un mărgean de electroni,
Salbe de elipsoide cu ciorchini de neutroni.
Şi prin toate ne vorbeşte clar şi simplu, desluşit:
Tot ce este-n jurul nostru mâna Lui le-a făurit!
El de toate se-ngrijeşte, şi de noi de fiecare,
El e Creatorul nostru, nu suntem la întâmplare!