text Poezii crestine

Fiinţele Plăpânde

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Lupsea
Oh, lume rea, ce injectezi pământul !
Cu tot ce-i rău, murdar, şi păcătos.
Vrei de la om să-ndepărtezi cuvântul,
Să piardă-n veci locaşul Glorios .

Te atingi mereu de fiinţele plăpânde,
Să le atragi prin cursele-ţi deşarte!...
Hrăneşti pe mulţi cu amăgiri, perfide;
De veşnicie vrei, tu ai desparte,

Căci planul tău e să sădeşti păcatul
Şi să le- aduci plăcerea de o clipă !
Îi otrăveşti ş-apoi îI zmulgi din braţul
Acelui ce îi poartă sub aripă.

Pe viermele-ndoieli-l pui să roadă...
La cei ce vor o nouă-mpărăţie;
Schimbânt eternitatea dintr-o dată.
Cu-o ţară unde fi-va doar robie .

Aşa mereu lucreazi aici vicleanul
La fiinţa omului ce-i murito
Ca să păstreze tot aşa trecutul
Să nu mai părăsescă- a lui ogor .

Alungă Doamne visul cel hain
Şi ne îmbracă în neprihănire;...
Ca să urcăm spre tronul Tău divin,
Dezleagă-ne de tot ce-i amăgire.

Pe viermele-ndoieli îl alungă!
Din inima-plăpândă Domnul meu;
El roade vrând la moarte să ne ducă
Dar noi, vrem să urcăm la Dumnezeu.

Zdrobeşte fructul ce-i plin cu otravă
Şi arde-n foc, şi sâmburle lui;
Să nu mai vină la o fiinţă slabă!...
Să-l i-a din nou din braţul Tatălui.

În jurul nostru fă un zid de piatră!
Nimic străin să nu poată pătrunde;
Fă ziduri de granit, ca niciodată...
Să nu ne depărtăm de-a tale unde

Alungă tot trecutu-ntunecos !
Ce zămislit a fost în viaţa noastră ;
Ajutăne să fim noi cu Hristos,...
În patria măreaţă şi frumoasă.

Ajută-ne ca din cămara vieţi
Să punem ce-I plăcut pe-altarul Tău ,
Şi ca răspuns chemări dimineţi
Să fim cu Tine –n paradisul Tău.

Ca şi un crin în ziua însorită...
S-avem şi noi petalele curate!
Să dăm atunci onoare-a cuvenită,
Celui ce nea-mbrăcat cu nestemate.

S-avem lumina de la-l nostru soare
Să strălucim în ceruri cu Cristos;
Şi să păstrăm parfumul cu- ardoare,
Pentru un loc măreţ şi glorios!...

Atunci un viitor va triumfa !
Vom înflori ca floarea de cireş;
În locul sfânt cu sfinţi vom umbla
Şi vom vedea întregul univers.

Şi legănat de vântul primăveri,
După o iarnă grea şi friguroasă!
Gusta-vom noi din harul învierii
Şi vom trăi în ţara Glorioasă.

4/29/2004gl




Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>