Fiica lui Iefta

Fiica lui Iefta
Judecători 11.


Când Israel nu ascultase,
L-a trecut Domnul prin necaz.
Dar tot în mila-I, ridicase
Dintre evrei, un om viteaz.

Însă l-au izgonit departe
Nu cei străini, ci fraţii lui,
Căci nu voiau să-i facă parte
Din moştenirea tatălui,

Că el avea o altă mamă
Ce n-avea cinste-ntre femei.
Şi-a plecat Iefta (c-aşa-l cheamă)
Şi-aşa s-a despărţit de ei.

Dar când venit-au vremuri grele
Şi amoniţii-i chinuiau,
Pe Iefta s-au gândit să-l cheme
Că alţi viteji nu mai erau.

Şi s-a-ntors Iefta. O armată
În mare grabă-a pregătit
Şi a pornit apoi să bată
Pe cei din neamul amonit

Ce-i asupreau fără-ncetare
Şi-i chinuiau sub jugul greu.
Iefta, avea credinţă mare
Şi s-a rugat lui Dumnezeu

Cerând izbândă-n greaua luptă
Ca să-i distrugă pe duşmani
Dar a promis că o s-aducă
Ofrandă, nu viţei, nici bani

Ci chiar un om, pe orişicine
La-ntoarcere-l va-ntâmpina
Ca să-i ureze doar de bine,
Sărbătorind victoria.

Acel om, va fi totdeauna
Prezent la uşa cortului
Şi viaţa îi va fi întruna
-'Nchinată numai Domnului.

Pentru că a avut credinţă
Şi Dumnezeu l-a ajutat;
I-a dat o mare biruinţă,
Pe amoniţi i-a alungat.

Iefta se-ntoarse-apoi acasă
Biruitor şi fericit
Şi se-ntreba cine-o să-i iasă
'Nainte? Nici nu s-a gândit

Că i-ar putea ieşi în cale
Singura fiică ce-o avea
Cu veselie, joc, chimvale...
Inima-n piept i se strângea

Apoi îşi rupse şi veşmântul
Căci îl lovi marea durere;
Cum să-mplinească jurământul?
De unde va lua putere

Pentru-a-mplini promisiunea
Ce a făcut-o Domnului?
Şi oare cum, din toată lumea
Să vină tocmai fiica lui?

Că n-avea alţi copii pe lume
Nici fii, nici fiice, doar pe ea!
O, Doamne! Cui i-ar putea spune
Toată durerea ce-o avea?

Dar fata, şi ea credincioasă,
Îi zise: "Nu te întrista,
Căci eu primi-voi bucuroasă
A-mplini juruinţa ta.

Cuvântul ce-ai rostit odată
Nu ezita a-l împlini
Că eu, mai binecuvântată
Decât aşa, n-aş putea fi.

Atât te rog: să îmi dai voie
Să plec pe munţi, cu fetele.
Altceva nu mai am nevoie.
Când m-oi întoarce, repede

Poţi să-mplinesti promisiunea
Ce ai făcut-o Domnului
Şi eu voi fi pe totdeauna
Cu viaţa, doar în slujba Lui."

Şi-aşa a fost. Iefta, dorinţa
Fiicei lui dragi, o împlini
Iar când s-a-ntors, şi juruinţa
Ce a făcut, o săvârşi.

Despre această întâmplare
S-a scris, ca şi noi să-nvăţăm
Că nicio jertfă nu-i prea mare
Şi Domnului putem să-i dăm

Pe-ai noştri dragi, chiar de ne doare
Că vor pleca de lângă noi.
Nu-i altă binecuvântare
Acum, şi-n vremea de apoi

Mai mare decât e aceasta:
Să fii în slujba Domnului,
Să-ţi dărui inima şi viaţa
Spre gloria şi slava Lui.

Căci cine viaţa îşi dedică
Pentru Hristos şi voia Sa,
Mai sus de fire se ridică
Şi nemurirea va avea.

Acest cuvânt, e-atât de bine
Să nu-l putem nicicând uita.
A zis Isus: "Când pentru Mine
-Ţi pierzi viaţa, o vei câştiga".