Fiica lui Iefta

FIICA LUI IEFTA

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

"O, iată-l că vine trecând de coline,
Armata-i cu sine, s-a-ntors tatăl meu!
Să cânte poporul, căci biruitorul,
El s-a încrezut în al lui Dumnezeu.

Trăiască armata! Trăiască şi tata!"
Poporul şi fata cântau fericiţi.
Cântarea răsună cu inimă bună,
Biruinţa-i prin Domnul, în lupte, să ştiţi.

Serbarea se-ntinde, poporul se-aprinde,
Dar jalea-i cuprinde pe-acei ce-au cântat,
Căci fata fecioară curând o să moară,
Iefta lor le spune cum el ajurat.

Dar iată copila, şi frica şi mila
Le-nvinge pe toate, şi stă sus pe plai.
Ea ştie mai bine decât orişicine,
Căci Domnul o duce în ceruri, în Rai.

Ea-l întâmpină-n cale, dar Iefta cu jale
Îi zice:"O, fiica mea greu m-ai lovit!
Căci eu prin credinţă am o juruinţă,
O făgăduinţă eu am de-mplinit.

Cu-ale mele cuvinte, am zis mai-nainte,
Căci dacă în luptă eu voi birui,
Întâia fiinţă ce-mi va ieşi 'nainte,
Pe-aceea eu Domnului o voi jertfi."

Şi fata-i răspunde, ea nu se ascunde,
E gata să moară, nedând înapoi.
Ce dragoste mare, şi ce ascultare!
Exemplul acesta e şi pentru noi.

"Nu-i nici o-ntristare, căci Domnul e mare,
Dar lasă-mă numai să mă pregătesc,
Prin munţi, pe coline, de ziua când vine
Acel ce mă duce în Raiul ceresc."

Şi iată poemul ne pune-ntrebarea:
Suntem noi ca fiica lui Iefta, surori?
Ea nu se frământă, şi nu se-nspăimântă,
Credinţa o duce deasupra de nori.

Oricine să ştie, căci jertfa cea vie,
Şi astăzi o cere Isus de la noi.
Să aducem pe-altare, o dragoste mare,
Şi nimeni să nu se mai uite 'napoi.

Amin