Fierarul Ghiță

Fierarul Ghiță

De treceai pe lângă dânsa,
[ Ca străin fiind de loc, ]
Îți spuneai că e un șopru;
Fierărie, mai de loc.
Auzeai în schimb bătăi,
De ciocan pe nicovală,
Și-un bătrân cu barba sură,
De cu zori și până seară,
Meșterea că meșteșugu-i,
Fierul moale înroșit;
Ca din el făcând potcoave,
Și unelte de prășit.

Oboseala îi răpise,
Tinerețea din privire.
Iar anii ce-i trecură,
Pragul pe la fierărie,
Îl făcură să nu-și piardă,
Dibăcia de fierar.
Iar ca meșter, sau ca mentor,
Ca și Ghiță om mai rar.
Însă rămăsese ager,
În talent și în gândire,
Anotimpuri reci și calde,
Zi de zi în fierărie.

Se juca precum copilul,
Cu bucățile de fier,
Numai el știe secretul,
Cum să faci un plug din el.
Și-a tot meșterit fierarul,
Ani de-a rând plin de sudoare,
Până când pe nicovală,
Și-a dat ultima suflare.
Mulți s-au întristat la vestea,
Căci fierarul Ghiță nu-i.
Până azi pe nicovală,
Zace-un clește, câte-un cui….

Un Fierar mult mai destoinic,
E Hristos ce modelează,
Inima ca pe-o bucată,
Din metal, de o lucrează.
Mintea poate fi încinsă,
Ca oțelul înroșit,
De speranță și-adevăruri,
Pe Hristos când L-am găsit.
Fierăria este omul,
Iar Fierarul e Hristos !
De îL știm pe El-năuntru,
Ne va fi de mult folos !

Viorel Balcan 19 octombrie 2013