Fetița credincioasă

O tanara, demult odata
S-a reintors la Dumnezeu-
Recunoscand puterea-I mare
Si harul nesfarsit al Sau.

Si de atunci in a ei viata
O innoire a simtit.
Caci nu era fiinta-n lume
Pe care sa n-o fi iubit.

Pe-aceia care inainte
Sa-i vada in fata nu putea
De ura si de dujmanie...
Acum - pe toti ea ii iubea.

Vazu insa indurerata
Ca cei in care s-ancrezut,
Prietenii de-odinioara,
Ca s-o urasc-au inceput.

Caci ea, adeseori, cu dansii
Cand se-ntalnea in a lor sat
Ii indemna spre-o viata noua,
Spre-o viata fara de pacat.

Dar nimenea n-o lia in seama,
Ca e bolnava multi ziceau,
Ca e nebuna; bucuria
Pe fata ei n-o-ntelegeau.

Si singura asa lasata,
In camaruta ei de sus
Ingenunchea de tot zdrobita
Spre preaiubitul ei Isus,

Spre-Acela care mangaiere
Intotdeauna-i daruia,
Cand coplesita de durere
Pe nimenea nu mai avea.

Asa trecura multe zile...
credinta ei a tot sporit...
Si-n dragostea ei pentru Domnul
Purta un zambet fericit!

Durerea ce-i ramase mare
Erau parintii mult iubiti
Ce rataceau fara credinta,
In fapte rele adanciti.
... Si cand sosise ceasul-acela...
Cand invatase-a suferi,
Din partea lor o lovitura
Ca niciodata ea primi...

Era-ntr-o seara minunata
Copila-n fata prispei sta.
Si-ncepu cu glas fierbinte
Pe Dumnezeu a-L lauda.

Atunci se napusti afara
Batranul tata, furios -
Oprita fu din al ei cantec
De tatal ei necredincios.

"Te-am urmarit demult incoace, -
N-am vrut pana acum sa-ti spun!
Pierzi ore-ntregi in rugaciune
Crezi ca nu vad? Crezi ca-s nebun?

Raspunde, dar, vrei tot-nainte
Astfel de viata sa-ti petreci?
Ori intri iar in randul lumii -
Ori de la mine ai sa pleci!"

Si-o lacrima usor se scurse
Pe-obrazul fetei ce plangea...
Apropiindu-se de tatal
Raspunse celui ce-o privea:

"O, tata, eu tin mult la tine,
Si te-oi iubi necontenit,
Caci ca ai mei parinti in lume
Nu am pe nimeni indragit.

Dar mai presus de-acea iubire
Ce pe pamant o pot lega
Gasesc departe-n vesnicie
Credinta-n El de voi pastra!"

Cu rautate, insa, tatal
De hula lumii atatat
Din neincredere-n copila
Se hotari neaparat:

"Atunci pleca-vei chiar acuma!
In fata mea sa nu te vad!
De esti a mea, asculti de minde,
In Dumnezeul tau nu cred!"

Pleca din casa parinteasca
Cu o durere de nespus.
Incredintata insa-n Tatal
Si-n ajutorul Lui de sus.

Adanca noapte se lasase.
In sat lumina nu era
Numai de sus, din inatime,
O raza calea-i lumina.

Ajunse-n camp, acolo unde
Lucrase ani in sir de-a rand
Pentru-al ei tata; scumpu-i nume
Sa piara nu putea din gand.

Apoi, puterile-o lasara,
Genunchiul ei inca plapand
Se-apropie de iarba aspra
Taiata inca de curand.

"O Doamne, nu mai am ungherul
Din camaruta cea de sus
In care si in seara asta
Genunchiul jos sa mi-l fi pus.

Dar langa mine, eu aicea
Mai mult Te simt ca orisicand!
Te vad cum suferi pentru mine
La fel cu mine stai plangand!

Si Tu ai suferit odata
`Naintea mea pe-acelas drum -
Dar cat de mult iubit-ai lumea
Am inteles abia acum!

Plecata sunt doar catre Tine,
Odata sus in cer voi fi,
Dar cei ce azi ma izgonira
Cum vor petrece-n vesnicii?

O, Doamne, nu imi lua Tu viata -
Pe-ai mei nu pot sa-i parasesc
Decat atunci cand iti vor spune
Si ei, plangand, ca te iubesc!"

Si deodata brate calde
Ca niciodata o cuprind -
Cand ea se-ntoarse sa priveasca
Vazu parintii ei zambind.

"O, vino tu comoara scumpa
Ce nu-n de-ajuns am pretuit
Primeste-acum a mea cainta,
Ca-n fata Lui sa fiu primit."

"Nu-i camaruta ta aicea
si rece e pamantul jos;
Dar calde-s inimile noastre
Ce se-ndreapta spre HRISTOS"
Amin