Fericită e ființa ce de veghe stă mereu

Fericită e ființa, ce de veghe stă mereu,
Ea nu pierde niciodată, clipa-n care Dumnezeu,
Se arată după norii, ce sunt gri pe cer întinși,
Căci acei ce stau de veghe, nu vor fi nicicând învinși.

Fericit e cel ce-n taină, jertfe-aduce pe altar,
Între el și cer vre-o dată, nu va fi niciun hotar,
Părtășia cu Stăpânul, peste tot ce stăpânește,
Va fi una ce e vie, pentru cel ce se jertfește.

Fericit e omul care, este rob lui Dumnezeu,
Căci e robul ce vre-o dată, nu va duce nici-un greu,
Celuia ce îi slujește, El de bunatate-i plin,
El a robului povară, o va duce Cel divin.

Fericit e-n suferință, cel ce-n ea mereu găsește,
Bucuria cea divină, pe creștin nu-l ocolește,
Chiar de plânge, ea un zambet, îi aduce-n întristare,
În necaz, dar și în vremea, lacrimilor ce-s amare.

Fericit e cine-l are, pe Isus cu el mereu,
Va fi plin doar de iubire, greul nu va fi un greu,
Viața îi va fi ușoară, căci purtată ea va fi,
Pe-al Său braț, care-i puterea ce mereu va birui.