Fericirile

Fericirile

Intr-o zi pe munte sus, se-aseza Domnul Isus
Imprejurul Lui stateau, ucenicii si priveau.
Atunci Domnul a vorbit noroadelor ce-au venit:
-Ferice de cei saraci! si cu duhul apasati,

De a lumii razvratire si-nsetati dupa iubire
Ca-n a Mea imparatie, partea lor are sa fie.
-Ferice de cei ce pling! loviti pentru Mine sint,
Huiduiti si alungati caci ei vor fi mingaiati.

-Si-apoi fericire mare vor avea si-aceia care
Sint flaminzi, sint apasati caci ei vor fi saturati
-Cei blinzi au ca mostenire, pamintul in stapinire
Ca-au intors cel-lalt obraz, primind palme de necaz.

-Cei milostivi vor avea, parte si de mila Mea!
-Cei cu inima curata, fata Sfintului Meu Tata
Si-a dreptului Dumnezeu, vor vedea in cer mereu!
-Iubitorii cei de pace, fii de Dumnezeu s-or face

Caci au fost tot multumiti nu s-au lasat ispititi
Au slujit prin bine, rau si au fost smeriti mereu.
-Cei care sint prigoniti, pentru ca-s neprihaniti
Partea lor are sa fie, cereasca imparatie.

-Bucurati-va atunci cind, lumea spune ocarind
Lucruri neadevarate despre voi, si blestemate
Rasplata va va fi mare daca veti avea rabdare
Dumnezeu va rasplati pe cei ce vor birui.

Cind vi se va da cununa, veti fi fericiti intr-una
Caci si sfintii din vechime au fost prigoniti de lume
Cind traiesti evlavios, pentru Domnul tau Hristos
Vei fi-n lume prigonit dar!.. de Dumnezeu iubit!