Ferice de cei milostivi

În lumea noastră-atât de seculară,
Cu oameni reci, cu inimi de bazalt,
Există o virtute foarte rară
Prin jungla de oțel și de asfalt.

Căci cei ce-o au sunt socotiți fanatici
Sau retrograzi, fricoși și demodați,
Pe când cei duri, răzbunători, sălbateci,
Se-nscriu în rândul celor „adaptaţi".

Ferice, mai spunea Isus pe munte,
De cei ce-n lume milă răspândesc.
Cununa vieţii-o vor purta pe frunte,
Căci milă dau şi milă ei găsesc.

Atunci când vor veni la judecată
În faţa tronului cel alb şi sfânt,
Vor auzi: "Am fost bolnav o dată
În lumea cu dureri de pe pământ,

Dar voi M-aţi mângâiat cu-a voastră milă
Şi-n casa voastră-atuncea M-aţi primit.
La ale Mele bube n-aţi privit cu silă,
Ci-n inimă şi-n suflet le-aţi simţit.

De aceea azi vă dau Împărăţia,
Vă mântuiesc de-a iadului văpăi.
Pe veci vă fie parte bucuria,
Voi, milostivii, în lumea celor răi."