Femeia samariteancă

Samariteanca
Ioan 4

Iisus călătorea odată
Spre Galileea, ţara Sa.
Mersese dimineaţa toată
Şi miez de zi acum era.

Arşiţa grea îl copleşise
Şi Domnul, de drum ostenit,
Lang-o fântână se oprise
Iar ucenicii au pornit

Spre o cetate-apropiată,
Unde voiau a cumpăra
De-ale mâncării, fiindcă iată
Că şi foamea îi chinuia.

Iisus rămase la fântână
Şi ostenit şi însetat.
Era fântâna cea străbună
De unde patriarhii-au luat

Sute de ani, apă curată
Şi bună, pentru toţi ai lor
Dar Domnul nu putea să scoată,
N-avea găleată, nici ulcior!

El aştepta privind în zare
Şi iată, din Samaria,
Grăbită, o femeie-apare
Cu un ulcior, apă să ia.

Ea scoate apă-n mare grabă
Fără să zică vre-un cuvânt.
Nu dă bineţe, nu întreabă
Nimic. Privi doar la veşmânt

Şi înţelese că străinul
Ce stă tăcut şi-ngândurat
Este iudeu.. Dar pelerinul
Nu se arată supărat

Şi El nu ţine deloc seamă
Că ea e din Samaria.
N-are dispreţ, silă sau teamă
Să se apropie de ea

Ci El, cu glas duios îi zice
Încet şi simplu: “Dă-mi să beau!”
Femeia, ochii să-şi ridice
Se teme, pentru că nu au

Iudeii nicio legătură
Cu ei, cei din Samaria,
Ci sunt priviţi numai cu ură,
Deci, cum îi cere El să bea?

Femeia, uluită tare,
În loc ulciorul să i-l dea,
Îi adresează o-întrebare:
“Dar cum se poate-aşa ceva?

Tu, un iudeu, ceri de la mine,
Samariteancă, precum vezi,
Apă să bei? Nu-înţeleg bine?
Se cade asta? Tu ce crezi?”

Ca drept răspuns, Iisus îi zice:
“Femeie, de-ai fi cunoscut
Pe cel ce pacea poate-aduce,
Tu singură ai fi cerut

Şi Eu ţi-aş fi dat apă vie
Iar tu ai fi dorit să bei,
Să nu-însetezi o veşnicie!
Aşa o apă, tu nu vrei?

“Doamne, fântâna e adâncă
Şi apă n-ai cu ce să scoţi!
Dar apă vie, din ce stâncă
Ar putea curge? Ce socoţi?

Eşti Tu oare cumva mai mare
Decât străbunii ce-au săpat
Fântâna binefăcătoare?”
Zise femeia c-un oftat.

“Oricine bea această apă,
Mult prea curând va înseta
Însă acel ce se adapă
Din apa vie ce-o voi da,

N-o să-înseteze niciodată!
Ba mai mult, ea s-o transforma
Într-un izvor şi minunată
Va fi în veci curgerea sa!”

“O, Doamne, dă-mi te rog şi mie
Aşa o apă, precum zici!
De voi avea o apă vie,
N-am de ce mai veni aici,

Că sete n-are să-mi mai fie!”
Dar Domnu-i zise dintr-o dat”:
“Ascultă ce-ţi vorbesc Eu ţie:
“Cheamă-l aici pe-al tău bărbat!”

Dar ea oftă încă o dată
Şi îi răspunse: “N-am bărbat!”
“De cinci ori ai fost măritată
Şi cel de-acum nu-ţi e bărbat!

Aici rostit-ai adevărul!”
Zise Iisus îngândurat.
Femeia, potrivindu-şi valul
Şi-ascunse chipu-îndurerat

Şi zise: “Doamne, văd prea bine
Că stau de vorbă c-un prooroc!
Aş vrea să mă-înveţi şi pe mine
Care-i adevăratul loc

De închinare? Pe-acest munte
Sau în Ierusalim, la voi?”
“Vor trece zile nu prea multe
Până primi-veţi haruri noi.

Vă veţi putea ruga oriunde,
Dacă voiţi într-adevăr,
Nu doar în templu sau pe munte,
Ci simplu,-n har şi-n adevăr!

Astfel de-nchinători doreşte
Şi Tatăl nostru cel de sus!”
“Da, ştiu, Mesia când soseşte…
El va avea multe de spus!”

Zise femeia încurcată.
(Parcă nici grai nu mai avea!
Aşa de emoţionată
N-a fost nicicând ,în viaţa sa!)

Iisus îndată se ridică,
Priveşte dincolo de ea,
Apoi continuă să zică:
“Mesia-i cel din faţa ta!”

Femeia aruncă ulciorul.
Nici apă nu-i mai trebuia!
Fugi să spună adevărul
Tuturor din cetatea sa.

“Veniţi, aflaţi vestea cea bună!
Hristos-Mesia-a apărut!
L-am întâlnit jos, la fântână,
El mi-a spus tot ce am făcut!”

Locuitorii din cetate
Veneau să-l vadă pe Iisus
Şi au crezut, ascultând toate
Cuvintele ce El le-a spus,

S-au adăpat din apa vie
A Logosului întrupat.
Dar astăzi, oare cine ştie
Că Duhul Sfânt a fost vărsat?

Tu ai aflat că pentru tine
Hristos a fost crucificat?
El vrea să-ţi fie ţie bine
Şi să te scape de păcat!

El îţi va dărui şi ţie
Ca şi femeii, altadat’
Acest izvor de apă vie:
Pe Duhul binecuvântat!

Vino, să bei apă curată
Din acest minunat izvor!
Să nu mai însetezi vreodată!
Să bei acum şi-n viitor!

Mergeţi, creştini, cu râvnă mare
Şi duceţi vestea tuturor,
Tot ce-aţi aflat în adunare:
“Iisus ne e Mântuitor!”

El poate face să ţâşnească
Şi-n alte inimi ape vii
Şi Duhul Sfânt să locuiască
În toţi ai Domnului copii!