Femeia prinsa-n pacat

Femeia prinsa-n pacat

Intr-o zi de dimineata, Isus a venit la templu
In multimea adunata, El era un bun exemplu.
S-a asezat jos deoparte sa ajute pe noroade
Dupa al Lui obicei sa-i invete pe evrei.

Mai apoi pe neasteptate, fariseii navalira,
Facindu-si loc printre gloate cu carturarii venira
Aratindu-si sus si tare un motiv de razbunare,
Ce-l gasira nu departe pe-o straduta din cetate.

Si cu gind de rautate imprejur isi faceau loc,
Dind pe oameni la o parte, varsindu-si al urii foc
Pe-o femeie ce-au adus drept naintea lui Isus,
Cu obrazul ravasit si vesmintul zdremtuit.

Si cu multa viclenie ii intocmeau referatul:
Am prins aceasta femeie chear...cind savirsea pacatul!
Am gasito in cetate si e vrednica de moarte;
"Au adus-o doar pe ea perechea vina n-avea"

Toti cu pietrele in mina pregatiti sa o loveasca
Pe femeia ingrozita si legea sa o-mplineasca
Exact cum a poruncit, Moise-n legea evreiasca,
Nu c-ar fi fost ei cuminti...ci! de ochii lumii sfinti.

Caci voiau sa-L ispiteasca de-aceia faceau asa
Si-apoi sa-L invinuiasca ca sa-L poata condamna.
Dar Isus le stia gindul, sa plecat jos si scria,
Cu degetul pe pamint ceva ce-n minte avea.

Dar ei! nu aveau rabdare si-L intrebau cu avint
Ca sa stie anume oare ce gindea acest Om sfint.
Ca doar n-au trudit degeaba stind atit la pescuit,
Spune Doamne! ca...de-aceia am adus aici femeia!

Ridicindu-se-n picioare, le-a raspuns privind la ei:
-Acel dintre voi ce n-are...vre-un pacat sa dea intii,
Si cu pietre s-o loviti doar acei neprihaniti!
La aceasta nu gindira...si-acum! singuri se-osindira.

Apoi Isus s-a plecat ca sa scrie mai departe...
Dar ei! pietrele-au lasat jos, mustrati de a lor fapte
Ca nici unul nu era pe undeva... mai bun ca ea.
Afara au iesit pe rind...disparura cite unul

Incepind cu cel batrin si sfirsind cu cel mai tinar
Constiinta i-a mustrat, caci cu toti aveau pacat.
Cind Isus si ea ramase, El se ridica in sus
Pe femeie intreba-se: unde-s pirisii s-au dus?

Cei care-ti cereau osinda, au plecat fara izbinda?
-Doamne! cum vezi... au plecat, niciunul nu m-a lovit!
Ah! de moarte am scapat nimeni nu m-a osindit.
El ia zis: dute in pace nici Eu nu te osindesc
Traieste in curatie si ce-ai facut, nu mai face.

Pentru a noastra-nvatatura, aspru sa nu judecam
Caci fara pata-n viata nici chiar unul nu sintem.
Poate nu-am gresit ca dinsa dar...precis ca in alt fel
De-aceia! lasati pe Domnul sa ne judece doar El.

Numai Domnul e-n masura sa ne poata cintarii,
Noi oamenii avem pacate, cu pietre sa nu lovim.
De vrem sa avem iertare, sa iertam noi mai intii,
Caci atunci cu siguranta iertare si noi primim.